marți, iunie 26

Suflete tari - Camil Petrescu

     Nu ştiu cu ce să încep, cu citatele din operă sau cu mărturisirea că pentru mine a fost cea mai frumoasă piesă de teatru citită vreodată. M-am decis, laudele mai întâi, iar citatele pe urmă! Deşi i-am citit (din obligaţie) atât romanele, cât şi piesele de teatru, reţinerea pe care o simţeam atunci când eram nevoită să citesc ceva obligatoriu nu am mai găsit-o atunci când am citit piesele de teatru ale lui Camil. Dacă acum o lună şi ceva elogiam Jocul ielelor aici, astăzi mărturisesc din toată inima că Suflete tari a devenit a doua mea operă favorită, după inegalabila Adam şi Eva a lui L. Rebreanu (scriitorul meu preferat). Subiectul, personajele, modul în care este redat totul -de parcă ar fi un tablou în care este vizibilă fiecare urmă a pensulei, fapt ce în loc să-i strice unitatea, i-o omagiază-, sentimentul, idealismul, m-au fascinat. Indiscutabil, din punctul meu de vedere, talentul lui Camil se regăseşte nu în complexitatea romanelor sale, ci în structura lineară a acestor două opere de teatru, în modernismul şi în acelaşi timp, clasicismul lor şi în delicateţea cu care şi-a făurit personajele şi cu care a redat adâncul sufletelor lor, mai ales în această piesă.

"...Ascultă, e în viaţa fiecărui om o clipă, uneori  singură clipă, când firul vieţii trebuie răsucit cu duşmănie."
"...Dar nu asemenea întâmplare înseamnă un risc de moarte, crede-mă. Să lupţi cu moartea şi cu destinul e să aştepţi cum am aşteptat eu şase ani... să hotărăşti ceea ce am hotărât eu astă seară."
" Tot ce era iureş al vieţii în mine s-a topit, zi de zi, în focul înăbuşit al iubirii...Din toate am făcut iubire..."
" Voinţele menite să rupă zăgazuri nu pot fi îngrădite."
"... În legea urcuşului este, mă Andrei, şi soiul scoborâşului. Nu trebuie să te caţări decât unde poţi sta."
" Să te ascult? Dar vorbele dumitale îmi picură plumb fierbinte în urechi."
"Plătesc cuvântul smuls cu un preţ pe care cred că în felul acesta nu l-au plătit niciodată strămoşii dumitale."

duminică, iunie 24

sâmbătă, iunie 23

sâmbătă, iunie 2

Craii de Curtea-Veche - Mateiu I. Caragiale

"-Crailor, ne mai strigă totuşi. Crai de Curtea-Veche. Vorbise prin ea oare altcineva, de altădată - cine ştie? Dar ca această zicere uitată, demult scoasă din întrebuinţare, nimic pe lume nu cred să-i fi putut face lui Pantazi atâta plăcere."

"Sunt fiinţe cari prin câte ceva, uneori fără a şti ce anume, deşteaptă în noi o vie curiozitate, aţâţându-ne închipuirea să făurească asupra-le mici romane."

"Nu-mi închipui să se afle mulţi oameni pe cari viaţa şi vârsta să-i fi schimbat atât de puţin cât pe mine. Pînă la moarte voi rămâne acelaşi: un visător nepocăit, pururi atras de ce e îndepărtat şi tainic."

"Nici astăzi, după 30 de ani, dragostea mea pentru dânsa nu s-a stins, depărtarea şi timpul au făcut-o însă mistică: nu pe Wanda însăşi o mai iubesc, nu făptura ei care, dacă mai e pe lume, e schimbată, ofilită, îmbătrânită, ci amintirea, nespus de duioasă şi de dulce."

"Profundum est cor super omnia - et homo est - et quis cognoscet eum? Jer. XVII.3 tr. : Adânc este sufletul mai presus de orice - tot aşa şi omul - cine-l poate cunoaşte?"

"Pentru mine alternativa era deci simplă: trebuia să am ori energia de a sta pe poziţie ferm până la fine - şi înşelându-mă singur, să consimt astfel ca falimentul moral al vieţii mele să fie şi fraudulos - ori eleganţa de a-mi suna retragerea. Eleganţa aceasta am avut-o."

"Oasele, eu le las, rodul creierului meu însă, cugetarea, nu!"

vineri, iunie 1

Enigma Otiliei - G. Calinescu

"În sfârşit, am vrut să-ţi spun că am băut tot paharul amărăciunii şi m-am aruncat în râu."

"-Este baba absolută, fără cusur în rău, pot să jur. "

"Superficialitatea e o boală naţională, de aceea nu progresăm. "

 "Otilia trăia cum cînta la pian, zguduitor şi delicat, într-un tumult de pasiuni, notate precis pe hârtie, stăpânite şi justificate. "

 "În artă, voinţa e un element secundar, totul depinde de talent. Cel mai leneş dintre poeţi poate face poezie mare, aproape fără să vrea şi să ştie. În politică joacă mare rol norocul. (...) De duşmănia sorţii mi-e frică. Mi-e frică să rămân egal (...) cu ceilalţi, să mă confund cu ei, să fiu, prin forţa împrejurărilor, silit să mă aplec în faţa lor. "

 "... pentru o fată, reuşita în viaţă nu e o chestiune de studiu şi de energie. Admir inteligenţa şi voinţa ta de bărbat, astea nu sunt bune şi pentru o femeie. Rostul femeii este să placă, în afară de asta nu poate fi fericire! "