"îmi pare bine că e fată. Şi sper că are să fie o proastă - ăsta-i cel mai bun lucru pe care şi-l poate dori pe lumea asta o fată, să fie o proastă frumoasă."
"Nu există decât urmăriţi, urmăritori, fiinţe prea ocupate şi fiinţe prea obosite."
"Cred că-şi ridicase ochii spre un cer deodată cu totul necunoscut, care i se arăta printre frunzele dintr-o dată înspăimântătoare, şi fusese cuprins de un fior atunci când înţelesese brusc cât de inexplicabil şi grotesc poate fi un trandafir şi cât de brutal poate cădea lumina soarelui peste o iarbă ce parcă de-abia atunci fusese creată."
"Mi-ai spus că un om care nu ştie să conducă e în siguranţă până întâlneşte un alt om care nu ştie nici el."
Cam atât din marea capodoperă a lui F. Scott Fitzgerald, pe care eu sincer nu a gustat-o. Gusturilor mele nu le prea surâd cărţile lipsite de conţinut. Şi aici puteţi să mă constraziceţi (la partea cu conţinutul). Dar pentru mine Marele Gatsby chiar a fost o carte lipsită de sens, profunzime şi atmosferă. Toată descrierea din carte (să nu exagerăm şi să zicem 50%, deşi pe-acolo se învârte) a reuşit doar să mă plictisească. Şi după Război şi pace sau Fraţii Karamazov, aş fi zis că nu se poate să găsesc descrieri mai plictisitoare, însă uite că am reuşit. Un plus pentru ruşi: descrierile lor aveau farmec, creau o atmosferă, relevau spiritul rus autentic. Păcat de Gatsby. Mi-ar fi plăcut să fie conturat mai exact, să nu existe acea nervozitate cu care e descris de către Carraway, mi-ar fi plăcut să găsesc la Gatsby forţa lui Tom, atunci ar fi fost un personaj pe cinste, asemenea lui Andrei Pietraru, sau lui Mitya Karamazov, dar aşa nu pot spun nici măcar că m-a fermecat vreun personaj... ce păcat.
joi, iulie 25
joi, iulie 18
miercuri, iulie 17
Discuții
YannIs C.: ia nu mai face tu aici pe avocatul diavolului ca o sa ma atac
YannIs C.: :))
Marius: te ataci, te deataci
Marius: daca exista cuvantul ala
YannIs C.: nu prea cred
YannIs C.: :))
Cristi: Uită-te la ăia!
Oana: Serios? asta vroiam să devin? Mi-e greață.
Oana: Ăsta-i jurnalism? Pe bune?
Cristi: Da ce-ai cu ei?
Oana: Hai nooo! de două săptămâni numai de Alex, Ana și Antonia aud oriunde întorc capul
Oana: Chiar nu au altceva de făcut?
Cristi: Ce viață faină au ăștia...
Cristi: Gata! Mă fac paparat!
Oana: Ce te faci :)) ?
Cătălin: Virginel și Cuțu mi-au cerut telefonul să trimită un mesaj și eu li l-am dat.
Cătălin: Și ăștia îi trimit mesaj la Diana: Tu, ai scăpat în lucernă?
Oana: Serios? De la Cuțu nu mă așteptam :)) Da Virginel a pornit povestea cu păianjenul în lucerna care încă nu s-a uscat ca explicație pentru sarcina lui Diana =)). Erai cu noi atunci?
Cătălin: Nu mai știu sigur, în fine.
Cătălin: Aia, nervoasă, mă sună înapoi: Mă (beep) nu-s gravidă în (beep) mătii de tâmpit ce ești!
Cătălin: și la care eu Ce ai tu? Ce-ți trebe? Că eu nu am zis nimic...
Oana: :))
Cătălin: Și mă tăt suduie asta bine și la un moment dat m-am enervat și i-am zis:
Cătălin: Taci tu elefantă gestantă în (beep) mea că deja mă doare capul. Și i-am închis.
Oana: Elefantă gestantă zici :)) ?
Oana: Ai de pana mea...
marți, iulie 16
Copiii lui Stalin - Owen Matthews
"Când oamenii devin cărămizile din care se clădește istoria, indivizii inteligenți pot abdica de la responsabilitățile morale."
"Însă linia care desparte binele de rău trece prin inima tuturor oamenilor. Și cine ar fi de acord să-și distrugă o bucată din propria sa inimă? ( Soljenițîn)"
"Bombardamentul era copleșitor, îl simțeai ca pe o prezență fizică; tuna sub tălpile mele aidoma unor uși gigantice, trântite în adâncul pământului."
" forțele gemene ale fatalismului și apatiei din Rusia au făcut poporul să reacționeze doar cu nițel mai mult decât o ridicare colectivă și resemnată din umeri, continuându-și îndeletnicirea chinuitoare a supraviețuirii."
"Dumnezeu este hăt sus și țarul este hăt departe."
"În lume există atât de puțină căldură și iubire, încât nu-ți poți îngădui să pierzi nici măcar o fărâmă din ele, dacă le-ai găsit."
"În termeni rusești, a fi realist înseamnă a te preda."
"Însă linia care desparte binele de rău trece prin inima tuturor oamenilor. Și cine ar fi de acord să-și distrugă o bucată din propria sa inimă? ( Soljenițîn)"
"Bombardamentul era copleșitor, îl simțeai ca pe o prezență fizică; tuna sub tălpile mele aidoma unor uși gigantice, trântite în adâncul pământului."
" forțele gemene ale fatalismului și apatiei din Rusia au făcut poporul să reacționeze doar cu nițel mai mult decât o ridicare colectivă și resemnată din umeri, continuându-și îndeletnicirea chinuitoare a supraviețuirii."
"Dumnezeu este hăt sus și țarul este hăt departe."
"În lume există atât de puțină căldură și iubire, încât nu-ți poți îngădui să pierzi nici măcar o fărâmă din ele, dacă le-ai găsit."
"În termeni rusești, a fi realist înseamnă a te preda."
marți, iulie 9
John Fowles - Colecționarul
"Mediocritatea este plaga civilizației."
"...urâtul uman nu-l poți face țăndări."
"Singurul lucru cu adevărat important este să simți și să trăiești pentru lucrurile în care crezi - atâta vreme cât nu te limitezi să crezi numai în propriul tău confort."
"E colecționar. De aici provine tot ce este mort în el."
"Nu a rostit decât acele două vorbe, dar le spusese cu atâta sinceritate: te iubesc!. Cuvinte lipsite de orice speranță. Le spusese așa cum ar fi spus Am cancer."
"Piers nu reprezintă nimic. E doar un trup frumos, de un bronz auriu, care aruncă fără nici un rost pietre în mare."
"E ca și când aș trăi în basmele arabe din O mie și una de nopți. Mă simt ca o favorită într-un harem. Dar unicul parfum pe care mi-l doresc cu adevărat este libertatea."
"Nu are încredere în nici o altă lume în afara celei în care trăiește și pe care o vede. El este adevăratul prizonier, în lumea lui prezentă, îngustă și odioasă."
"...dacă oamenilor lipsiți de creativitate li se oferă ocazia de a crea, vor deveni ființe umane răufăcătoare."
"Nu poți împrumuta mișcare unei linii peste care tot revii cu linioare mici. Linia constă în însăși îndrăzneala cu care e trasată."
"Dacă există Dumnezeu, atunci trebuie să fie un imens păianjen scârbos, care pândește în întuneric. Nu poate să fie bun."
Am citit această carte în aproximativ 24 de ore (asta pentru că între timp am fost nevoită să mai și trăiesc :))). Pot spune că a fost o alegere excelentă pentru relaxarea post-bac. Fowles are farmec, știam deja asta, de aceea am și cerut un roman de-al lui Fowles la bibliotecă. Buna impresie pe care mi-a făcut-o Iubita locotenentului francez a rezistat anilor și eram sigură că și Colecționarul o să-mi placă. Nu m-am înșelat. Am simțit puțin din atmosfera spațiului închis care se regăsește și în Femeia nisipurilor (Kobo Abe), am fost cucerită de modul în care și-a construit personajele, de paralela cu Furtuna lui Shakespeare și m-a surprins faptul că finalul a rămas deschis. Pe tot parcursul cărții mi-a fost milă de Fred și chiar dacă am știut încă de la început că o să o ucidă pe Miranda după ce tranziția fluturi-femei o să se încheie, nu mă așteptam la încă o M. Asta este, și asta dă farmec cărții, în opinia mea...
"...urâtul uman nu-l poți face țăndări."
"Singurul lucru cu adevărat important este să simți și să trăiești pentru lucrurile în care crezi - atâta vreme cât nu te limitezi să crezi numai în propriul tău confort."
"E colecționar. De aici provine tot ce este mort în el."
"Nu a rostit decât acele două vorbe, dar le spusese cu atâta sinceritate: te iubesc!. Cuvinte lipsite de orice speranță. Le spusese așa cum ar fi spus Am cancer."
"Piers nu reprezintă nimic. E doar un trup frumos, de un bronz auriu, care aruncă fără nici un rost pietre în mare."
"E ca și când aș trăi în basmele arabe din O mie și una de nopți. Mă simt ca o favorită într-un harem. Dar unicul parfum pe care mi-l doresc cu adevărat este libertatea."
"Nu are încredere în nici o altă lume în afara celei în care trăiește și pe care o vede. El este adevăratul prizonier, în lumea lui prezentă, îngustă și odioasă."
"...dacă oamenilor lipsiți de creativitate li se oferă ocazia de a crea, vor deveni ființe umane răufăcătoare."
"Nu poți împrumuta mișcare unei linii peste care tot revii cu linioare mici. Linia constă în însăși îndrăzneala cu care e trasată."
"Dacă există Dumnezeu, atunci trebuie să fie un imens păianjen scârbos, care pândește în întuneric. Nu poate să fie bun."
Am citit această carte în aproximativ 24 de ore (asta pentru că între timp am fost nevoită să mai și trăiesc :))). Pot spune că a fost o alegere excelentă pentru relaxarea post-bac. Fowles are farmec, știam deja asta, de aceea am și cerut un roman de-al lui Fowles la bibliotecă. Buna impresie pe care mi-a făcut-o Iubita locotenentului francez a rezistat anilor și eram sigură că și Colecționarul o să-mi placă. Nu m-am înșelat. Am simțit puțin din atmosfera spațiului închis care se regăsește și în Femeia nisipurilor (Kobo Abe), am fost cucerită de modul în care și-a construit personajele, de paralela cu Furtuna lui Shakespeare și m-a surprins faptul că finalul a rămas deschis. Pe tot parcursul cărții mi-a fost milă de Fred și chiar dacă am știut încă de la început că o să o ucidă pe Miranda după ce tranziția fluturi-femei o să se încheie, nu mă așteptam la încă o M. Asta este, și asta dă farmec cărții, în opinia mea...
luni, iulie 8
Marin Preda - Intrusul
"Mișcarea ochilor era la fata asta jocul sufletului ei, fiecare clipire îți spunea ceva care te punea parcă jos, să te apleci și s-o iai în brațe cum culegi un copil (...)."
"(...) oamenilor le place să li se spună adevărul, dar să tragi pe urmă imediat cortina, așa cum repede își acoperă o femeie picioarele pe care vântul le dezvelește fără veste, deși știe că asta place în general bărbaților."
"(...) trufia în dragoste e o beție care amorțește mișcările profunde ale sufletului nostru și ne împietrește pe o atitudine fie de aroganță, fie de ură, de perseverență în eroare, de dispreț obtuz, de nerecunoaștere, sau de clovnerie superficială (...)."
"Omul e o divinitate înlănțuită de puterea condițiilor. Să le înfrângem și vom domni ca niște zei."
"(...) oamenilor le place să li se spună adevărul, dar să tragi pe urmă imediat cortina, așa cum repede își acoperă o femeie picioarele pe care vântul le dezvelește fără veste, deși știe că asta place în general bărbaților."
"(...) trufia în dragoste e o beție care amorțește mișcările profunde ale sufletului nostru și ne împietrește pe o atitudine fie de aroganță, fie de ură, de perseverență în eroare, de dispreț obtuz, de nerecunoaștere, sau de clovnerie superficială (...)."
"Omul e o divinitate înlănțuită de puterea condițiilor. Să le înfrângem și vom domni ca niște zei."
vineri, iunie 28
Mircea Cărtărescu - Pompei
mă plimb printre ruinele tale, femeie.
firește, cerul este albastru, ca lîngă mediteranã,
dar cum este posibilã atîta distrugere?
aleile șerpuiesc pavate cu pietre albe printre statuile decapitate și
zidurile rãmase-n picioare,
pinii rãsar de unde nu te aștepți, vizibili prin cîte o fereastrã, o boltã
o curte interioarã cu un ciot de havuz.
sînt fresce, chipuri de animale desenate cu ce dermatograf pe
tencuiala slinoasã?
menadele sînt roșu-cãrãmizii -cu ce ruj au fost mîzgãlite?
ce amintire, din ce oraș, din ce seară, le umflã sînii rotunzi?
norii trec pe deasupra ca niște furouri mototolite
furtunile trec sfichiuind bucãțile de cornișă
ca niște cearceafuri ude de transpirație.
firește, au mai rãmas schițe vagi de tricliniu,
graminee foșnind lîngă pulpa satirului-
dar unde este ruina unei guri rîzînd cu necaz și dispreț,
unde sînt vestigiile ochelarilor de soare, brichetei pall mall, unde
sînt termele
de faianță și fard ale snobismului tău?
sînt vitrine apoi, cu oameni pietrificați, cu cîini surprinși de
catastrofă încolãciti
dormind sau abia fãcînd ochi
cu strãzi pe unde umblam bîrfind, spunînd bancuri, punîndu-ne piedicã
uitîndu-ne prin garduri la mașinile garate prin curți,
la pensionarii pictînd cu terebentină și duco tablouri de gang,
totul, totul rãmas ca atunci: rochii pietrificate
gesturi de șist în vitrine.
pe-acolo mai trec doar ca turist, agasat de localnici
asaltat de ghizi și hamali, cu nasu-n prospecte-
gãsesc uneori cîte o fibulã coclitã-n pãmînt
încolăcitã de rîme și urechelnițe.
rãtãcesc sub soarele orbitor printre coloanele astea nenorocite,
printre dãrãpãnãturile astea,
printre buzele tale, nãrile tale, unghiile tale, mofturile,
timiditatea ta...
Deși data trecută am postat Steluțe în genele ei, poezia mea favorită (din toate câte le-am citit scrise de Cărtărescu) rămâne Pompei. Cărtărescu nu mi se pare genial ca poet, nici plin de farmec (cum l-aș descrie ca prozator), pare efeminat și majoritatea poeziilor pe care le-am citit din Dublu CD mi s-au părut slabe. Arareori câte un vers mai răsărit, câte o strofă care să-mi "inspire" ceva. Și acum sincer nu aș vrea să-l discreditez pe domnul Cărtărescu. Dintre prozatorii români, se numără clar în top 5 preferați ai mei, însă ca poet (hmmm...) mai trebuie să mai mănânce niște mămăligă-zise una care până acum câteva luni căsca de zori atunci când vedea urmă de versuri.
firește, cerul este albastru, ca lîngă mediteranã,
dar cum este posibilã atîta distrugere?
aleile șerpuiesc pavate cu pietre albe printre statuile decapitate și
zidurile rãmase-n picioare,
pinii rãsar de unde nu te aștepți, vizibili prin cîte o fereastrã, o boltã
o curte interioarã cu un ciot de havuz.
sînt fresce, chipuri de animale desenate cu ce dermatograf pe
tencuiala slinoasã?
menadele sînt roșu-cãrãmizii -cu ce ruj au fost mîzgãlite?
ce amintire, din ce oraș, din ce seară, le umflã sînii rotunzi?
norii trec pe deasupra ca niște furouri mototolite
furtunile trec sfichiuind bucãțile de cornișă
ca niște cearceafuri ude de transpirație.
firește, au mai rãmas schițe vagi de tricliniu,
graminee foșnind lîngă pulpa satirului-
dar unde este ruina unei guri rîzînd cu necaz și dispreț,
unde sînt vestigiile ochelarilor de soare, brichetei pall mall, unde
sînt termele
de faianță și fard ale snobismului tău?
sînt vitrine apoi, cu oameni pietrificați, cu cîini surprinși de
catastrofă încolãciti
dormind sau abia fãcînd ochi
cu strãzi pe unde umblam bîrfind, spunînd bancuri, punîndu-ne piedicã
uitîndu-ne prin garduri la mașinile garate prin curți,
la pensionarii pictînd cu terebentină și duco tablouri de gang,
totul, totul rãmas ca atunci: rochii pietrificate
gesturi de șist în vitrine.
pe-acolo mai trec doar ca turist, agasat de localnici
asaltat de ghizi și hamali, cu nasu-n prospecte-
gãsesc uneori cîte o fibulã coclitã-n pãmînt
încolăcitã de rîme și urechelnițe.
rãtãcesc sub soarele orbitor printre coloanele astea nenorocite,
printre dãrãpãnãturile astea,
printre buzele tale, nãrile tale, unghiile tale, mofturile,
timiditatea ta...
Deși data trecută am postat Steluțe în genele ei, poezia mea favorită (din toate câte le-am citit scrise de Cărtărescu) rămâne Pompei. Cărtărescu nu mi se pare genial ca poet, nici plin de farmec (cum l-aș descrie ca prozator), pare efeminat și majoritatea poeziilor pe care le-am citit din Dublu CD mi s-au părut slabe. Arareori câte un vers mai răsărit, câte o strofă care să-mi "inspire" ceva. Și acum sincer nu aș vrea să-l discreditez pe domnul Cărtărescu. Dintre prozatorii români, se numără clar în top 5 preferați ai mei, însă ca poet (hmmm...) mai trebuie să mai mănânce niște mămăligă-zise una care până acum câteva luni căsca de zori atunci când vedea urmă de versuri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)