Random

Pe parcursul primului semestru de facultate am adunat pe lângă nelipsitele perle și o serie de citate din diferite surse care mi-au plăcut. Acestea sunt (toate câte le-am notat și nu le-am pierdut pe hârtiuțe):

"E mult mai ușor să modifici cadrul, sistemul, pentru a-l adapta la oamenii care-l formează, decât să modifici toți oamenii pentru a se adapta la un sistem care nu-i mai reprezintă." (sursa proprie, adică replica mea la una dintre afirmațiile colegei mele din timpul unui seminar)

"Băi băiatule! Pe drumul pe care tu te duci, eu mă întorc!" (Cosmin Gușă își parafraza tatăl în cadrul seriei de conferințe intitulate Geopolitica Dezordinii)

"Președintele Franței,  De Gaulle, reluă ideea afirmând că națiunile n-au sentimente, ci doar interese" (suportul de curs - Introducere în studii strategice)

"There are 3 types of power in a state: the power of the Army; the power of external Alliance and the power of Money. " (Immanuel Kant - Essay on perpetual peace)

"it is the prerogative of the strong to make the weak obey them." (Immanuel Kant, parafrazând vorbele unui prinț galic, în  Essay on perpetual peace)

Despre dragoste și alți demoni - Gabriel Garcia Marquez

"nu există femeie, nici neagră, nici albă, care să valoreze o sută douăzeci de livre de aur, poate numai dacă scoate diamante pe fund."

"Nu-i pe lume leac care să tămăduiască ceea ce nu tămăduiește fericirea."

"Nici un nebun nu-i nebun dacă ești de acord cu rațiunile lui."

" - Doamna marchiză va muri până cel târziu pe 15 septembrie, dacă nu ajunge să se spânzure de o grindă între timp.
 Marchizul, imperturbabil, spuse:
- Păcat că 15 septembrie e atât de departe."

"Ea îl întrebă în acele zile dacă era adevărat, cum glăsuiau cântecele, că dragostea era în stare de orice.
- E adevărat, îi răspunse el, dar ai face mai bine să n-o crezi."

"cel mai mult impresiona limpezimea ochilor lui care se putea explica numai ca un privilegiu al sufletului."

"simt pe dinăuntru fiecare oră ca un cutremur."

"Ideile nu sunt ale nimănui (...) Zboară primprejur, ca îngerii."

"lipsa de credință este mai puternică decât credința, fiindcă se nutrește prin simțuri."

"îi spuse că dragostea era un sentiment contra naturii, condamnând doi necunoscuți la o dependență meschină și nesănătoasă, cu atât mai efemeră cu cât e mai intensă."

Nu știu ce să scriu. Cartea asta a fost pentru mine ca o ploaie de vară. Aveam atâta nevoie de o lectură care să-mi intre până sub piele, să-mi pună toate simțurile în alertă și în același timp să mă facă să mă simt copleșită de o moleșeală plăcută... hmmm.... citeam azi un pamflet unde se spunea că un burger e BTS (a.k.a. better than sex). Ei bine, eu nu cred că aș afirma asta despre burger, dar despre cartea lui Marquez cu siguranță da. Nu e prima mea lectură de-a lui. Am citit Un veac de singurătate și mi-a plăcut enorm de mult, am început Dragostea în vremea holerei și am rămas la scena în care doctorul se urcă în copac să coboare papagalul. Nu am reușit să trec peste... nu știu de ce, dar nu mi s-a părut la fel de bună ca Un veac de singurătate și am abandonat-o. Efectiv nu m-a prins. Revenind, cred că doza pregnantă de realism magic m-a captivat într-atât. A fost parcă o prelungire a atmosferei și a spațiului plin de infuziuni mitice din Un veac de singurătate. Personajul principal, care se constituie ca o axă pentru toată acțiunea, un Soare în jurul căruia gravitează toate celelalte personaje, marcate de soarta ei, Serva Maria, se aseamănă întrucâtva cu Remedios (frumoasa care se ridică la cer). Mi se par personaje construite pe același tipar, al fetei inocente care atrage ca un magnet, inconștientă de forța frumuseții ei. Mai mult decât atât, ea pare a avea ceva și din Rebeca - obiceiurile africane, respectiv indiene, modul lor sălbatic de a fi, tăcerea, faptul că reacționau doar la ceea ce le era cunoscut, până și modul de a iubi le este similar. De fapt, Serva Maria e un personaj dual. Nu mă refer strict la  carcaterul ei, ci la tot ceea ce cunoscuse - a avut o existență duală, în două lumi totalmente distincte, cu obiceiuri, tradiții și credințe diferite, cu afecțiune și integrare socială și cu respingere sau atenție distributivă. Mă durea inima la gândul că ajung la finalul cărții. Adevărul e că eram și în dispoziția potrivită.  100% dragoste și demoni.  În final, pun mâna pe coperta neagră a cărții de mâine și mă duc la culcare. Mă așteaptă Maestrul și margareta.

Principele - Machiavelli

"Căci, așa cum cei care desenează peisaje se așează jos ca să poată privi cu luare aminte natura munților și înălțimilor, iar ca să vadă ce e jos  se urcă pe munte, tot așa, ca să cunoască bine natura popoarelor, trebuie să fii tu principe, iar ca să cunoști bine pe cea a principilor, trebuie să fii de jos, din popor."

"oamenii își schimbă bucuroși stăpânii crezând că astfel își vor îmbunătăți și soarta."

"pe oameni ori trebuie să-i amăgești, ori să-i nimicești de tot, întrucât ei se răzbună pentru cel mai neînsemnat rău ce le-a fost adus, nefiind, în schimb, în stare s-o facă pentru altele mai grave. Prin urmare, omul să fie în așa fel atins de răul tău încât să nu te poți teme de răzbunarea lui."

"nu trebuie să lași niciodată să se ajungă la dezordini pentru a scăpa de război, fiindcă de război nu ai cum scăpa, ci doar îl poți amâna spre paguba ta."

"acel care e vinovat de creșterea puterii cuiva se prăbușește el însuși."

"ori de câte ori adversarii au prilejul să atace reforma, o fac cu îndârjirea proprie partizanilor politici, pe când ceilalți o apără fără vlagă. "

"firea omului e schimbătoare și e ușor să-l convingi de ceva, dar mai greu e să-l ții în această convingere."

"oamenii își fac rău unul altuia fie din frică, fie din ură."

"cine crede că oamenii mari uită insultele aduse în trecut în clipa primirii de noi privilegii, acela se înșală."

"nu pot fi numite virtuți uciderea concetățenilor, trădarea prietenilor, lipsa de devotament față de principe, neîndurarea și lipsa credinței în Dumnezeu; toate acestea te ajută să câștigi puterea, dar nu și gloria."

"nedreptățile trebuie săvârșite toate deodată, astfel încât, pe oamenii care le simt gustul pentru scurtă vreme, să-i doară mai puțin. În schimb, faptele bune trebuie făcute încetul cu încetul, ca gustul lor să fie simțit timp îndelungat."

"Firea omului e astfel întocmită, încât el se simte legat și îndatorat de celălalt, atât prin binele ce i-l face, cât și prin cel pe care îl primește."

"nu e izbândă adevărată cea obținută cu  armate străine."

"prieteniile obținute prin bani și nu prin măreție și noblețe sufletească, se cumpără, dar nu există cu adevărat și nu te poți folosi de ele la momentul potrivit."

"iubirea e păstrată printr-un lanț de obligații care, din pricină că oamenii sunt răi, poate fi rupt când intră în joc propriul ineres."

"teama se păstrează prin frica de  pedeapsă care nu-l părăsește niciodată pe om."

"întrucât oamenii iubesc după cum doresc și de tem după cum vrea principele, un principe înțelept trebuie să se sprijine pe ceea ce este al lui și nu pe ceea ce este al altora."

"există două feluri de a lupta: unul care se sprijină pe legi, celălalt, pe forță. Primul e propriu animalelor, al doilea, oamenilor."

"în general, oamenii judecă mai mult după ochi decât după mâini, deoarece fiecăruia îi e dat să vadă, dar puțini sunt în stare să și simtă. Fiecare vede ceea ce tu pari, dar puțini te simt cine ești cu adevărat."

"lucrurile pe lumea aceasta sunt astfel rânduite, încât dacă cumva încerci să fugi de o greutate, îți iese alta în drum. Totuși, a fi înțelept înseamnă să știi să cunoști ce fel de piedici sunt și din toate s-o alegi pe cea mai lesne de trecut."

"oamenii sunt mai degrabă cuceriți de lucrurile prezente decât de cele trecute și când află ceva bun în cele prezente, se bucură de aceasta și nu mai caută nimic altceva."

"niciodată nu e bine să te lași să cazi,  în nădejdea că s-o nimeri cineva care să te adune de pe jos."

"e fericit cel care se pricepe să se dea după vremuri și nefericit cel care nu se pricepe."

"soarta e ca femeia: dacă ții să o stăpânești, trebuie să o bați și s-o contrazici."

Ținând cont de câte citate am reușit să adun din această carte, mă lipsesc să mai comentez și altceva. Totuși, e remarcabilă paralela dintre cartea lui Machiavelli și nuvela lui C.Negruzzi:  Alexandru Lăpușneanu procedează cu Moțoc la fel cum Cesare Borgia procedase cu Romirro  de Orco, amândoi cu scopul de a satisface mulțimea și de a-și absolvi astfel cruzimile. Frumos. 

Tu poți uita, minune, raza
ce lumina privirea mea?
Când tu vorbeai și aprindeai
speranța
unei iubiri ce m-ar fi încântat...
și uite!
Unde s-a ajuns acum,
să uit e tot ce vreau
nu-ți spun
că nu-s eu însămi,
și așa
nu mă rănește iar
privirea ta.
Dar să nu uiți,
iubite pisoiaș, că pot
să-ți mut din locul lor comod
gândurile, dorințele... și restul.

Lolita - Vladimir Nabokov

"Regiunile polare nu cunosc nimfetele."

"...statul este tutorele suprem al copiilor minori."

"...astăzi mă surprind gândindu-mă că lunga noastră călătorie pângărise, pur şi simplu, cu o dâră sinuoasă de bale ţara frumoasă, enormă, încrezătoare şi visătoare, care la momentul acela, aşa cum văd acum lucrurile, nu reprezenta pentru noi decât o colecţie de hărţi mototolite, ghiduri deteriorate, anvelope uzate, plus suspinele ei noaptea - noapte de noapte, noapte de noapte."

"Nu trăim numai într-o lume a gândurilor, ci şi într-o lume a lucrurilor. În absenţa experienţei, cuvintele sunt lipsite de sens."

"...am capacitatea (...) de a vărsa torente de lacrimi în timpul altei furtuni."

"...eu m-am gândit că aceste fâşneţe uită totul, în vreme ce noi, bărbaţii îndrăgostiţi, păstrăm cu sfinţenie fiecare fărâmă din nimfetismul lor."

"And I shall be dumped where the weed decays,
And the rest is rust and stardust."

"Nu-i adevărat că aptitudinile artistice sunt caracteristici sexuale secundare, aşa cum au afirmat anumiţi şarlatani şi şamani, lucrurile stau invers: sexul este servul artei."

"...artistul nu dispreţuieşte scurgerea culorilor umede în aducerile aminte."

"Sărmana noastră poveste de dragoste s-a reflectat o clipă în ochii ei cenuşii, spălăciţi, stranii din cauza ochelarilor, a fost evaluată şi repudiată, aşa cum se întâmplă cu o petrecere anostă, cu un picnic pe timp de ploaie la care au venit doar cei mai nesăraţi pisălogi, cu un exerciţiu plicticos sau cu o fărâmă de noroi uscat care i-a acoperit cu o crustă copilăria."

"The moral sense in mortals is the duty
We have to pay on mortal sense of beauty."

"Mă gândesc la zimbri şi la îngeri, la taina coloranţilor rezistenţi, la sonetele profetice, la refugiul oferit de artă. Este singurul fel de nemurire de care ne vom bucura şi tu, şi eu, Lolita mea."


Prima carte citită anul acesta. Şi singura cap-coadă... nu-mi mai amintesc să fi întâlnit în vreo altă carte atâtea imagini de o plasticitate debordantă. Citind cartea, m-am simţit ca plimbându-mă prin galeriile muzeului de artă. Deşi nu mi-a plăcut tema, m-a atras limbajul autorului, faptul că mi-a transmis emoţii, că a reuşit să imprime atât trăirile Lolitei, cât şi pe ale lui Humbert într-un mod foarte veridic. Nu ştiu pe care dintre cele două personaje le-am compătimit mai mult... deşi iniţial povestea lor, legătura lor sexuală mi s-a părut macabră, sordidă, în finalul operei am vărsat câteva lacrimi pentru Humbert. Pentru faptul că obsesia lui, viciul lui au fost învinse şi a conştientizat că realmente cunoscuse iubirea. Şi acum îmi pare rău când îmi amintesc ultimele pasaje....

Şoareci şi oameni - John Steinbeck

"Un bărbat înalt sta în prag. Ţinea la subsuoară o pălărie de pâslă turtită, în timp ce îşi pieptăna lins înapoi părul jilav, negru şi lung. Ca şi ceilalţi, purta pantaloni albaştri de doc şi o jachetă scurtă de bumbac. Când termină să-şi pieptene părul, se îndreptă spre interiorul odăii, mişcându-se cu maiestatea la care nu ajung decât domnitorii şi cei care-au atins desăvârşirea în vreun meşteşug. Era cărăuşul fruntaş, prinţul fermei, în stare să mâne zece, şaisprezece şi chiar douăzeci de catâri, legaţi de un singur lanţ de cei din cap. Era în stare să ucidă din vârful biciului o muscă pe crupa rotaşului, fără a atinge animalul. Avea în felul lui de a fi o gravitate şi un calm atât de profund, încât orice discuţie înceta când deschidea el gura. Autoritatea lui era atât de mare, încât opinia sa era lege, în orice domeniu, fie că era vorba de politică ori de dragoste. Acesta era Slim, cărăuşul fruntaş. Faţa lui ascuţită ca baltagul era fără de vârstă. Putea să fi avut şi treizeci şi cinci, şi cincizeci de ani. Urechile sale auzeau mai mult decât i se spunea şi vorbirea lui domoală avea subţirimi, nu de gândire, ci de înţelegere dincolo de gândire. Mâinile lui, mari şi subţiri, aveau în mişcări delicateţea gesturilor unui dansator de templu."

"Geaba citeşti cărţi. Omu' are nevoie de alţii lângă el."

"Orişicare vrea un petec de pământ al lui, nu mult, nu cine ştie ce, da' să aibă şi el ceva al lui. Un loc un' să poa' să trăiască şi de unde să nu-l poată da nimeni afară."

"-Gogoşi! spuse. Am văz't io destui d-alde voi. S-aveţi voi doi biştari, păi aţi fi colo la oraş, şi v-aţi lua două rânduri de rachiu şi-aţi suge fundu' paharului. Vă ştiu io."

După câte se pare, mai nou am ceva cu portretele... dacă vara trecută mi s-a pus pata pe un portret feminin, de data asta m-am îndrăgostit de portretul lui Slim. Interesant cum reuşeşte Steinbeck să-i ofere aerul acesta aristocratic unui cărăuş. Oricum, e un personaj cu greutate, foarte bine conturat. Nu ştiu dacă George şi Lennie au  aceeaşi distincţie de mediu pe care o are Slim. De fapt, mi se pare că sunt încorsetaţi în condiţia lor de muncitori. De aceea nici nu li se realizează visul agrarian. Ambii sunt prea închistaţi în propria lor condiţie subumană. Lennie aduce puţin cu personajul lui Voltaire din Candid. Naivitatea lui seamănă cu cea a lui Charlie (Flori pentru Algernon), George fiind pentru el ce era domnişoara Kinnian pentru Charlie (înainte de operaţie şi de apariţia dimensiunii sexuale) . Per total mi-a plăcut mult alegoria lui Steinbeck... într-adevăr, lumea asta e dominată de şoareci, sunt prea puţini oameni...

Rossandra - Dimitrie Bolintineanu

".................................................
>> - Nu mai voi, o, drăguliţă,
Vinul de Cotnar,
Ci mă-mbată din guriţă
Cu ceresc nectar!<<
 Faţa ei rumeneşte
Ca o roză-n flori
Şi cu mâna învăleşte
Aste vii colori.
Pe cosiţa-i văluroasă
Negri fluturaşi
Cu-aripioară neguroasă
Tremur drăgălaşi.
Sânul ei îl învăleşte
Valuri dulci de crin
Când suspinul înfloreşte
Rotunzioru-i sân.
Două flăcări luminate
Ochii-i poleiesc.
Astfel negri diamante
La soare lucesc.
Cine-o vede, se răpeşte
De mândreţea sa,
Din suflarea ei doreşte
A se îmbăta.
Dănţuieşte răpitoare
Graţiile-o-nsoţesc
Cum p-o rază din drag soare
Fluturi ocolesc.
Şi  în danţul ce-o îmbată
Saltă graţios
Ca o stea lin legănată
Pe un râu fugos.
Apoi cade leşinată
Pe un moale pat
Unde Ştefan o dezbată
Cu un sărutat.
......................."

Am găsit pasajul acesta vara trecută. Nu ştiu ce m-a apucat să citesc Bolintineanu. Nu ştiu ce m-a apucat să citesc poezie. În fine... ideea este că m-am îndrăgostit de farmecul pe care-l utilizează pentru a o descrie pe Rossandra. Limbajul, comparaţiile, imaginile, totul emană seducţie şi naturaleţe în egală măsură. Mi se pare incredibil să găsesc aşa ceva într-o carte despre legende istorice. Mai nou, totul e posibil...