O mica chestie

Mereu mi-am ajutat prietenii , iar aceasta povestire e pentru fostul meu coleg de banca , Marinel... Avea nevoie de o nota la romana mai mare de 3 asa ca mi-a cerut ajutorul... sper ca i-a fost de folos.

Nea Vasile cel vesnic tanar

Indiferent de spatiul si timpul in care i se desfasoara gandurile, mereu exista un om care sa nu vrea sa renunte cu toate ca soarta ii este potrivnica, considerand ca visul pe care il urmareste cu atata zel este totodata si motivul existentei lui.
Eu cunosc o singura persoana de acest fel, pe Nea vasile, iar aceasta este povestea lui:
"De mic copil, de cand citeam basmele stramosesti, am dorit un singur lucru, ceva etern si cum eu pot fi "ceva", mi-am dorit sa fiu nemuritor, am tanjit la celebra tinerete fara batranete si bineinteles, ce ar insemna asta fara sora ei? Viata fara de moarte. Si uite, eu le-am obtinut, dar pretul platit a fost prea scump pentru existenta unei fiinte...
Nu va ganditi la Praslea cel Voinic sau la Harap-Alb, nu sunt un print, cu toate ca mi-as fi dorit sa fi fost, sunt doar un om care la 15 ani era cu ghiozdanul in spate, pregatit sa lase in urma totul doar pentru a-si indeplini visul.
Am parasit casa de pe malul marii, casa matusii mele, cea care ma crescuse de la 12 ani, de la accidentul parintilor mei si am abandonat acolo o intreaga istorie, 30 de jurnale in ale caror pagini erau intregile mele amintiri de cand stiam cum sa "mazgalesc" pe foaie. Intreaga mea avere era in mainile matusii Mara, dar cui i-a pasat?
Din Constanta, am ajuns la Cluj, unde m-am angajat la o turma, la Rachitele. Schimbarea mi-a priit, intinderile nesfarsite de iarba verde si de flori parfumate m-au inspirat si am scris, dar am lasat totul in urma si am plecat...
In mintea mea, eram convins ca doar cu mult, mult capital in spate voi putea gasi o echipa competenta formata din cei mai buni cercetatori stiintifici, care sa imi gaseasca "samburele" vietii. Eram constient ca apa fermecata si mere de aur nu exista asa ca aceasta era sansa mea si nu puteam sa o ratez.
Am plecat in jurul lumii si am tot cautat, am tot cautat, timp de 30 de ani, zburand din tara-n tara si totusi totul a fost in zadar. Atunci am decis sa ma-ntorc...
Inapoi la Constanta, ajuns in fata usii matusii mele -decedata de 3 sau 4 ani- am vazut oglinda entitatii ei, casa, darapanata si ingropata-n propriu-i moloz. Trecand peste prag am simtit ca ceva se rupe inauntrul meu, iar cand am zarit acolo, pe raftul murdar din spatele masutei de cafea toate cele 30 de jurnale murdare si pline de amprente de unsoare, parca o ceata s-a spulberat dimprejurul visului meu.
Mi-am ridicat comoara si am constientizat, atunci cand le-am simtit greutatea, ca tot ceea ce cautam fusese de fapt chiar aici, in scrisul meu...
Am avut un soc si mi-am petrecut urmatoarele 4 luni intr-un ospiciu, strangandu-mi jurnalele-n brate si strigand "a fost in zadar! Totul a fost in zadar!", iar dupa tot acest timp, varul fostului meu patron de la Rachitele m-a eliberat din tortura si mi-a dat postul de gradinar pe care dorea de mult sa-l ocupe si oportunitatea de a publica tot ce am scris.
Cu ajutorul lui am refacut tot traseul, iar fiecare "mazgalitura" de-a mea a fost recuperata si consemnata. Aceasta a fost povestea mea. Concluzia va ramane dumneavoastra, eu sincer stiu acum ca in viata e etern doar gandul, gandul materializat, transformat in fraze sau versuri... restul, totul e relativ, iar lucrurile relative nu pot avea durata mai lunga decat secunda in marele infinit.
Pentru mine, singura cale spre viata vesnica e scrisul. El te mentine de-a pururea tanar si frumos, iar tot ce scri se reflecta mii de ani in urma nefiintei tale..."

Tema a fost viata fara de moarte si tinerete fara de batranete, trebuia sa scrie despre calatoria unui om pentru a gasi aceste lucruri. Ei bine, chiar sper sa-i fi fost de folos :D sa ia un 6 sau un 7 :)) l-ar ajuta mult...