vineri, ianuarie 31

Tu poți uita, minune, raza
ce lumina privirea mea?
Când tu vorbeai și aprindeai
speranța
unei iubiri ce m-ar fi încântat...
și uite!
Unde s-a ajuns acum,
să uit e tot ce vreau
nu-ți spun
că nu-s eu însămi,
și așa
nu mă rănește iar
privirea ta.
Dar să nu uiți,
iubite pisoiaș, că pot
să-ți mut din locul lor comod
gândurile, dorințele... și restul.

duminică, ianuarie 19

Lolita - Vladimir Nabokov

"Regiunile polare nu cunosc nimfetele."

"...statul este tutorele suprem al copiilor minori."

"...astăzi mă surprind gândindu-mă că lunga noastră călătorie pângărise, pur şi simplu, cu o dâră sinuoasă de bale ţara frumoasă, enormă, încrezătoare şi visătoare, care la momentul acela, aşa cum văd acum lucrurile, nu reprezenta pentru noi decât o colecţie de hărţi mototolite, ghiduri deteriorate, anvelope uzate, plus suspinele ei noaptea - noapte de noapte, noapte de noapte."

"Nu trăim numai într-o lume a gândurilor, ci şi într-o lume a lucrurilor. În absenţa experienţei, cuvintele sunt lipsite de sens."

"...am capacitatea (...) de a vărsa torente de lacrimi în timpul altei furtuni."

"...eu m-am gândit că aceste fâşneţe uită totul, în vreme ce noi, bărbaţii îndrăgostiţi, păstrăm cu sfinţenie fiecare fărâmă din nimfetismul lor."

"And I shall be dumped where the weed decays,
And the rest is rust and stardust."

"Nu-i adevărat că aptitudinile artistice sunt caracteristici sexuale secundare, aşa cum au afirmat anumiţi şarlatani şi şamani, lucrurile stau invers: sexul este servul artei."

"...artistul nu dispreţuieşte scurgerea culorilor umede în aducerile aminte."

"Sărmana noastră poveste de dragoste s-a reflectat o clipă în ochii ei cenuşii, spălăciţi, stranii din cauza ochelarilor, a fost evaluată şi repudiată, aşa cum se întâmplă cu o petrecere anostă, cu un picnic pe timp de ploaie la care au venit doar cei mai nesăraţi pisălogi, cu un exerciţiu plicticos sau cu o fărâmă de noroi uscat care i-a acoperit cu o crustă copilăria."

"The moral sense in mortals is the duty
We have to pay on mortal sense of beauty."

"Mă gândesc la zimbri şi la îngeri, la taina coloranţilor rezistenţi, la sonetele profetice, la refugiul oferit de artă. Este singurul fel de nemurire de care ne vom bucura şi tu, şi eu, Lolita mea."


Prima carte citită anul acesta. Şi singura cap-coadă... nu-mi mai amintesc să fi întâlnit în vreo altă carte atâtea imagini de o plasticitate debordantă. Citind cartea, m-am simţit ca plimbându-mă prin galeriile muzeului de artă. Deşi nu mi-a plăcut tema, m-a atras limbajul autorului, faptul că mi-a transmis emoţii, că a reuşit să imprime atât trăirile Lolitei, cât şi pe ale lui Humbert într-un mod foarte veridic. Nu ştiu pe care dintre cele două personaje le-am compătimit mai mult... deşi iniţial povestea lor, legătura lor sexuală mi s-a părut macabră, sordidă, în finalul operei am vărsat câteva lacrimi pentru Humbert. Pentru faptul că obsesia lui, viciul lui au fost învinse şi a conştientizat că realmente cunoscuse iubirea. Şi acum îmi pare rău când îmi amintesc ultimele pasaje....