Niciodata nu am fost o persoana credincioasa... totdeauna am crezut, si voi crede, in mine, restul nu conteaza, tot ce se intampla in jurul meu se datoreaza celorlalti oameni, iar daca ei nu au suficient spirit incat sa isi recunoasca actiunile, si dau vina pe "divinitate", ei bine, imi pare rau, dar ma gasesc intr-un ocean de ignoranti.
Si totusi, o singura data, intr-o noapte, foarte speciala pentru cei credinciosi, noaptea Invierii, am simtit ceva, ceva ce multi numesc "credinta", cred. Aveam 5 sau 6 ani, era tarziu, era intuneric, mersesem aproximativ 4 km pe jos, doar ca sa ajung acolo, eram cu totii, mama, tata, fratele meu si unchiul meu. La intrare in sat, ne-am despartit, eu si unchiul meu am mers acasa la Tanti Zorita (e doamna din poza, iar barbatul e sotul ei, Ion), cred ca am adormit, sau poate eram prea obosita pentru a mai putea fi atenta la ce se intampla in jurul meu... insa si acum imi amintesc cum am deschis ochii si m-am trezit intr-o biserica, straina mie, mare, impunatoare, plina de lumanari. Prima senzatie, contrar asteptarilor mele actuale, nu a fost una de frica, spaima, coplesire, ci una de apartenenta, familie, smerenie, unire. Priveam fetele strainilor din jurul meu, acum ii cunosc pe multi, si in loc sa ma simt mica, intimidata, neimportanta, eu ma simteam parte din ceva in care toti eram egali, nu-mi era frica sa-i privesc in ochi, nu ma temeam.
Nu-mi amintesc drumul inapoi spre casa, nu am mai intrat niciodata in biserica aceea, cu toate ca unchiul meu a ramas diacul bisericii din Crairat pana s-a casatorit, adica pana acum 2 ani, dar nici nu am mai simtit niciodata ca apartin unui loc, ca tot universul e intr-un echilibru perfect, ca toti suntem egali. De atunci, si pana azi, am fost, si sunt constienta ca niciodata lumea nu va avea un echilibru constant, totul e intr-o instabilitate perpetuua, haotica...
Cat despre decizii, destin, responsabilitate, tot ce pot sa adaug e ca actiunile mele, la fel ca ale oricui, au repercusiunile lor, iar de fiecare data cand ceva dorit/nedorit mi se intampla, li se datoreaza lor, nu unei "mari" forte exterioare, care stie de dinainte ce voi alege, insa, totusi, mi-a lasat liberul arbitru...
