vineri, iulie 13

Patul lui Procust - Camil Petrescu

"Venise la mine mai mult pentru el însuşi, ca să bea tot paharul de vin al coincidenţei plăcute."

"Cei cu adevărat în stare să sufere sufleteşte au şi orgoliul de a refula totul, au şi durerea inferiorităţii lor de o clipă - şi poate că tocmai această comprimare mistuie şi doare mai mult, deci e de presupus că tocmai cei mândri, care îşi ascund simţirea, sunt cei care, şi mai ales prin asta, suferă cu adevărat."

"Dacă nu vezi cotidianul unui om, ci numai aşa cum apare pe catedră, nu poţi niciodată să-l cunoşti."

"O haină gata  e ca o haină de împrumut. E făcută pentru un tip mijlociu, standard... pentru altul decât tine."

"Dacă nu scrii ceea ce gândeşti, de ce să mai scrii? Sunt alte mijloace de făcut bani, mai practice, mai rodnice decât acela de mercenar al codeiului..."

"E un raţionalism excesiv, programatic, în proiectul egalizării tuturor oamenilor în materialitatea lor, căci deasupra unor mlaştine chiar se ridică adeseori jocul flăcărilor albăstrui, care poate că pentru animalitatea noastră e actul gândirii."

"O durere povestită e o durere, nu diminuată, dar armonioasă, aşa ca un soi de operaţie  pentru care eşti pregătit cu cocaină. Bucuria scrisului e mai tare ca heroina însăşi."

"Sufletul omenesc este alcătuit în afară de instincte şi dintr-o funcţie creatoare de iluzii, despre care nu poţi să ştii când devin autosugestii, şi orice sinceritate trebuie suspectată numai cu măsură."

"Ceea ce e poate mai greu de explicat e cum electronul acela, al şaselea, se poate gândi pe el însuşi şi iubirea lui. Căci aceasta e voluptatea, conştiinţa voluptăţii însăşi."

  De ce m-am chinuit să citesc acest roman? În afară de obligaţie, bineînţeles, cred că nu aş putea da un răspuns. Aşteptam mult mai mult de la această capodoperă literară. Acum însă, după o lună de când l-am terminat de citit, mi-am depăşit dezamăgirea şi am înţeles că doar pentru că eu prefer romanele lineare, sau cu planurile bine delimitate, nu înseamnă că Patul lui Procust nu e un roman valoros. Povestea în sine, stilul autorului şi contribuţia la dezvoltarea  literaturii române sunt lăudabile totuşi, acum apreciez romanul strict datorită corelaţiilor cu celelalte opere ale lui Camil. Astfel am descoperit, în discursul lui Nae Gheorghidiu, o rază de lumină în ceea ce priveşte acţiunile personajului principal din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Ştefan Gheorghidiu :

"Sublocotenentul în rezervă  Ştefan Gheorghidiu şi-a găsit pedeapsa în fundul ocnei... (...) ...vina nepotului care a trădat această armată..."