marți, aprilie 16

Iona - Marin Sorescu

" - Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet.
   - Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul."

" - Ne scapă mereu câte ceva în viaţă, de aceea trebuie să ne naştem mereu. Soldaţilor le scapă, mai ales, pacea (...). Somnambulilor le scapă nevăzută luna."

"Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drumul vieţii, aşa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă."

" - Cât e pământul de mare, să treacă scrisoarea asta din mână în mână, toţi or să-ţi dea dreptate, dar să intre în mare după tine - nici unul.
   - Pe omenire o doare-n fund de soarta ta."

"E prea mică lumea, întâlnim la fiecare pas numai umbre. Copaci, păsări, gângănii, la fiecare pas. Şi cu toate trebuie să fim atenţi, să le dăm bună ziua, să le-ntrebăm ce mai fac, cum au dormit."

        Mă număr printre puţinii care nu au citit Biblia. Nu mă deranjează, nici nu intenţionez să o fac în viitorul apropiat. Totuşi, se spune că nu poţi percepe piesa lui Sorescu fără să şti povestea lui Iona. Şi atunci eu ce ar trebui să fac? Să tac şi să mă consider o ignorantă pentru că nu ştiu fiecare oscior din schelet, deşi percep fiecare bătaie a inimii din această piesă? De ce lumea nu se poate desprinde de ceea ce este dat şi să caute măcar odată dincolo de materialitate? Iona e un pescar (la fel ca în Biblie), dar scrie undeva că pescar fiind trebuie să ai şi o fărâmă de genialitate? Pentru că dacă e aşa, atunci vreau să cunosc numai pescari...