Discutam zilele trecute cu un amic despre imaginea mea de domnișoară. Despre cum sunt, ar trebui sau aș putea să fiu. Despre tocuri (a.k.a. catalige), mulăciuni în care abia respiri, extensii de păr, silicoane, unghii&gene false, tratamente corporale&faciale cu tot felul de ingrediente incredibile (gen vampirismul la care au apelat Kim Kardashian și Bote) etc. Evident că pe tot parcursul „scurtei” noastre conversații, i-am îmbogățit vocabularul cu vreo 5 expresii licențioase pe care el nu le știa (mai ales după ce am ieșit din 7). Și e bărbat. La un moment dat s-a recunoscut înfrânt, mi-a spus că mă suportă și așa „bărbată” (cred că vroia să mă numească „barbară”, pentru binele lui, sper că asta vroia) cum sunt, că oricum nu mai are vreo prietenă așa ca mine. Am râs copios și am rămas să ne mai auzim.
Și aseară, în timp ce lecturam un articol despre Transilvania (ceva legat de leagănul civilizației, de vedele indiene, de arieni, de ceva munte de prin Alba ș.a.m.d.), mama se plimba prin cameră. Privind constatativ pe fereastră și imaginându-și nu știu ce, dintr-o dată o aud: „Să vezi aicia futai cu toate în mijlocul  căsii."
Mi-am întors privirea împietrită, cu ochii sclipind de la cele 75' petrecute în fața monitorului, stupefiată de ce tocmai am auzit. Vocea mea a spart timid tăcerea: „Ce-ai zis?”. Mama s-a uitat impasibil la mine, moment în care eu am izbucnit în râs, mărturisind: „În sfârșit am aflat și eu cu cine seamăn!!!”