joi, iulie 25

Marele Gatsby - F. Scott Fitzgerald

"îmi pare bine că e fată. Şi sper că are să fie o proastă - ăsta-i cel mai bun lucru pe care şi-l poate dori pe lumea asta o fată, să fie o proastă frumoasă."

"Nu există decât urmăriţi, urmăritori, fiinţe prea ocupate şi fiinţe prea obosite."

"Cred că-şi ridicase ochii spre un cer deodată cu totul necunoscut, care i se arăta printre frunzele dintr-o dată înspăimântătoare, şi fusese cuprins de un fior atunci când înţelesese brusc cât de inexplicabil şi grotesc poate fi un trandafir şi cât de brutal poate cădea lumina soarelui peste o iarbă ce parcă de-abia atunci fusese creată."

"Mi-ai spus că un om care nu ştie să conducă e în siguranţă până întâlneşte un alt om care nu ştie nici el."

Cam atât din marea capodoperă a lui F.  Scott Fitzgerald, pe care eu sincer nu a gustat-o. Gusturilor mele nu le prea surâd cărţile lipsite de conţinut. Şi aici puteţi să mă constraziceţi (la partea cu conţinutul). Dar pentru mine Marele Gatsby chiar a fost o carte lipsită de sens, profunzime şi atmosferă. Toată descrierea din carte (să nu exagerăm şi să zicem 50%, deşi pe-acolo se învârte) a reuşit doar să mă plictisească. Şi după Război şi pace sau Fraţii Karamazov, aş fi zis că nu se poate să găsesc descrieri mai plictisitoare, însă uite că am reuşit. Un plus pentru ruşi: descrierile lor aveau farmec, creau o atmosferă, relevau spiritul rus autentic. Păcat de Gatsby. Mi-ar fi plăcut să fie conturat mai exact, să nu existe acea nervozitate cu care e descris de către Carraway, mi-ar fi plăcut să găsesc la Gatsby forţa lui Tom, atunci ar fi fost un personaj pe cinste, asemenea lui Andrei Pietraru, sau lui Mitya Karamazov, dar aşa nu pot spun nici măcar că m-a fermecat vreun personaj... ce păcat.