miercuri, iulie 2

Bătrânul și marea - Ernest Hemingway

"Nimeni n-ar trebui să rămână singur când îmbătrânește."

"Omul nu înseamnă mare lucru în fața păsărilor și a fiarelor mari."

"...pe când treceau pe lângă o insulă mare de sargase plutitoare, care se tot înălța și cobora, unduind și vălurindu-se, de parcă oceanul ar fi făcut dragoste cu cineva sub o pătură galbenă, o doradă a mușcat la undița cea mică."

"Mă bucur că nu suntem siliți să încercăm să ucidem stelele."

"Închipuie-ți ce-ar fi dacă vreun om ar trebui să încerce  în fiecare zi să ucidă luna, (...). Luna tot gonește. Dar închipuie-ți ce-ar fi dacă vreun om ar trebui să încerce  în fiecare zi să ucidă soarele. Ne-am născut cu noroc"

"...omul nu e făcut să fie înfrânt, declamă el. Un om poate fi distrus, dar nu înfrânt."

 Așa o carte... nici nu știu cu ce să încep. Am prins o zi cu prietenul la bălăceală. Și eu nu vroiam să las cartea din mână ca să intru în apă. A fost perfectă pentru distragerea și destinderea pe care le căutam. Abundentă în plasticitate, liniștită, proaspătă și cu aluzii filosofice. Și marea, ah marea... pe lângă vântul de duminică și joaca prietenului meu care mă mai stropea din când în când, Hemingway te face să simți marea. Ca o femeie (cum el însuși o descrie) ce-și periază părul și-n poala ta mai cade câte un fir de păr ca amintire. Gata, prea mult lirism. Mă gândeam la o paralelă cu Iona. Încă mă mai gândesc. Dar din fericire eu am scăpat de bac, așa că mă abțin să mai și argumentez.