Emmanuelle Arsan - Emmanuelle (1)

"Știți strigătul lui Goethe: Clipă, oprește-ți zborul: o, cât ești de frumoasă! Dar numai să-și oprească zborul clipa și gata cu frumusețea ei! Numai să încerci să eternizezi frumusețea și a și murit. Frumusețea nu înseamnă nuditate, ci dezgolire. Frumusețea nu e sunetul râsului, ci gâtul din care acesta izbucnește. Frumusețea nu e urma de pe hârtie, ci momentul în care e sfâșiat sufletul artistului!"

"Mi-ar plăcea îndestul ca virtutea supremă să fie pasiunea frumuseții. Aceasta conține totul. Ceea ce este frumos este adevărat, ceea ce este frumos se justifică, ceea ce este frumos ne asigură asupra eșecului morții. Frumusețea este locuitoarea unui altfel, pe care nu l-am fi putut cunoaște dacă nu ar fi acordat știința sa aventuroasă de a fi și suflul său etern minților noastre înspăimântate și inimilor noastre muritoare. Dragostea de frumusețe e cea care ne-a făcut alții pe noi, cei atât de asemănători animalelor. Gândirea, pe care sevele prământului au trezit-o în noi, primele ei spaime, ne-a stârnit tocmai contra acestui pământ, făcându-ne să ne târâm cu sărmanele noastre membre prin spații mediocre, în care ne-am înfipt zeii. Miracolul frumuseții, ieșit din curiozitățile noastre rebele, din orgoliile noastre, e șansa noastră întru zbor. Căci frumusețea înseamnă aripile lumii. Fără ea, spiritul s-ar târî prin tină."

"Frumusețea științei ne apără de nenorocirea magiei. Iar frumusețea rațiunii de aceea a fardurilor mitului. Tocmai din dragoste pentru frumusețe, până la urmă, lumea va refuza să se mai așeze în fotoliile teatrului iluziilor, în care măștile politicii și ale revelației își joacă jocul lor de umbre cu o nobilă lentoare. Universul va râde de pretențiile lor imobile. Iar omul își va vindeca sufletul prin caracter, descoperind în dezvoltarea continuă a inteligenței remediul coșmarurilor și himerelor sale."

"viața noastră e ciudat de simplă: nu există o altă datorie mai înaltă în lume decât inteligența, un alt destin decât dragostea și o altă dovadă a binelui decât frumusețea."

"Zeii nu se nasc decât în spatele pleoapelor coborâte."

dragoste?

"Acum, bucuriile în cuplu înseamnă linişte și tratament medical."

N-am mai scris nimic de luni de zile. Am citit o grămadă, am început să gătesc tot mai des, am pierdut vremea cu prietenul meu şi pe parcurs ne-am cunoscut mai bine. Retrospectiv, trebuie să recunosc că a fost cea mai dificilă perioadă din viaţa mea, dar şi cea mai frumoasă. Absenteismul total de la facultate se reflectă în presiunea pe care sesiunea o exercită asupra mea în momentul de faţă (scriu pe blogul pe care l-am neglijat atâtea luni în loc să învăţ pentru următorul examen; în universul studenţesc reacţia e de înţeles) , dar mă bucur că sunt şomer(ă)-adică nu mai lucrez!
Citind articolul lui Ovidiu Tiţa (altă metodă de a evidenţia panica), am început să reflectez la metamorfoza relaţiei mele (a noastre) din ultimele luni. El la mine, eu gătind, amândoi încolo, amândoi încoace, el gătind, eu la serial, amândoi la seriale, eu citind, el la meci, eu la haine, el la vase ş.a.m.d. Am început să împărţim toate chestiile cotidiene şi am rămas mai mult decât uimită când mi-am văzut prietenul făcându-mi treaba prin garsonieră, doar pentru a nu-mi întrerupe lectura. Trebuie să admit surpriza: băiatul meu e de fapt un bărbat în toată firea, perfect capabil să mă ajute, să mă sprijine şi mai ales, să aibă grijă de mine. Ciudat, ţinând cont că sunt obişnuită să am eu grijă de mine... şi de ceilalţi.
Ultima săptămână de serviciu a fost un iad. N-aş fi fost capabilă să-i supravieţuiesc fără sechele dacă el nu ar fi fost alături de mine. Cu gândul la toate evenimentele neplăcute prin care am trecut, mă bucur că în mijlocul lor am descoperit (după un an şi jumătate) că prietenul meu mi-e în egală măsură şi prieten, şi iubit. Ceea ce ne aduce la articolul de pe vice.com, în care Ovidiu Tiţa chestionează persoane în vârstă pe tema dragostei. Prima doamnă susţine că nu se poate şi dragoste, şi prietenie. Ciudată concluzie. Când el se uită la un serial despre viaţa unei prostituate doar pentru a fi alături de tine şi pentru că tu zici că-i "fain", nu ştiu dacă-i cea mai oarbă dragoste sau dorinţa unui prieten de a împărtăşi micile momente. Când mănâncă tot deşi chiar n-are gust-doar ca să te încurajeze să găteşti. Când îţi cumpără flori şi tenişi pentru că ştie că asta căutai, deşi e aniversarea voastră (deci nu-i chiar momentul potrivit pentru tenişi), oare e un iubit şi atât? Dacă eram bărbat, îmi luam un lănţişor finuţ sau o carte romantică. Prietena mea cea mai bună s-ar fi gândit că am mers de două ori să-mi cumpăr tenişi şi m-am întors o dată cu bocanci, o dată cu adidaşi... Iarăşi înclin spre ideea că se poate. Şi trebuie. Nu m-aş întoarce pentru nimic în lume înapoi la perioada când ne iubeam şi atât.
M-a impresionat şi declaraţia domnului Ştefan. "Bucuriile în cuplu" reprezintă altceva pentru fiecare cuplu de pe planetă. Bucuriile mele: să-l văd trezindu-se binedispus, să pierdem nopţile vorbind despre orice, să gătim împreună, să mă aştepte să ne vedem serialul, să-l văd cum se destinde când îi fac masaj, să-l văd entuziasmat, să-mi ceară sfatul când vine vorba de asortat, să facem cumpărături împreună. Şi câte-ar mai fi.
Până la urmă sunt atâtea chestii pe care le înveţi când iubitul tău ţi se tranformă în prieten, sigur nu se mai poate altfel!