De ce iubim femeile?

De curand am terminat De ce iubim femeile de Mircea Cartarescu si din nefericire nu am apucat sa postez decat unele citate care mi s-au parut a fi o alta parte a lui Cartarescu, pe care nu avusem placerea sa o cunosc.
De fapt, am facut o mica pasiune pentru cartile sale. Am inceput acum 2 ani de zile cu Rem si Gemenii, la cererea explicita (cititi si dati test!!!) a domului diriginte. Bineinteles ca la inceput mi s-au parut, putin spus, ciudate si de neinteles.
Dar acum, dupa ce am mai sorbit un strop din opera lui, parca nu ma mai satur. Dupa Mendebilul si Ruletistul, parca eram mai putin socata, bineinteles ca le-am citit la aproximativ o jumatate de an dupa primele 2 mini romane, deci deja imi revenisem din aiureala primelor 2.
Iar acum, dupa ce m-am delectat cu micile povestiri din De ce iubim femeile si dupa ce m-a prins domnul diriginte citind pe holul scolii si mi-a marturisit ca Zaraza este cea mai frumoasa povestire dintre toate, imi pare foarte rau ca nu pot sa il contrazic. Si mie mi-a placut Zaraza. Modul in care descrie rolul ei in creatia lui, cum prin inspiratia pe care ea i-a insuflat-o a reusit in sfarsit sa-si depaseasca rivalul si modul tragic in care moare au fost suficiente pentru a-mi aminti de tragismul din Veronika se hotareste sa moara. Iar incercarea lui de a o eterniza face din gestul lui (i-a ingerat cenusa) un ultim si suprem ritual al iubirii. De fapt, in opinia mea, Cartarescu poate fi considerat un fel de Cuelho al literaturii noastre, nu are cum sa nu iti placa. Si eu ma declar un fan infocat!