Ar fi cazul sa ma apuc si eu sa-mi reglez conturile si sa-mi fac datoria. Din decembrie, cand inca mai eram la scoala, trebuia sa predau un jurnal de cerc... ei bine, inca nu l-am facut si acum m-am decis sa incep si sa termin odata pentru totdeauna cu el. Sper sa fie primul si ultimul pe care il fac. Pana una-alta, pentru a-mi intra in mana, m-am decis sa va impartasesc si voua cum m-am lasat infranta de o obligatie si am reusit sa-mi infrunt cosmarul: Am terminat Despre eroi si morminte.
Inca de la bun inceput, cartea mi-a indus o atmosfera nu tocmai placuta... deci daca sunteti in toane bune si cu moralul ridicat, mai bine o lasati deoparte pentru o zi ploioasa. Mie cartea mi s-a parut a fi o carte tenebroasa, nu as reciti-o deoarece mie imi plac cartile care imi aduc zambetul pe buze, sau cel putin o umbra de zambet. Singura "raza de lumina" din carte poate fi considerat Martin si modul lui disperat de a iubi. El, ca personaj, a fost singurul element care m-a facut sa citesc in continuare. Iar cand am ajuns la capitolul lui Fernando, Dare de seama despre orbi, l-am citit cu cea mai mare rapiditate posibila, sperand sa se termine. Recunosc, am eu o afinitate pentru cartile ciudate, dar nu in sensul acesta.
Revenind, nu recomand cartea unui optimist, cuiva plictisit de viata, lipsit de speranta si fara alta carte care sa il afunde in starea sa de complacere, Despre eroi si morminte i s-ar potrivi perfect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu