Jurnal de cerc

Străinul
Albert Camus

O nouă miercuri, o nouă după-masă, o nouă carte care urmează a fi discutată. În camera de la subsolul Liceului „Nicolae Bălcescu”, cercul de lectură s-a reunit pentru a-i dezvăluii misterele.
Totul începe când Monica destăinuie motivul pentru care a propus cartea: i-a plăcut cum, încă din titlu, se induce modul de a fi al personajului principal, étrange însemnând nu doar străin, ci şi ciudat. Tot Monica îi atribuie lui Mersault şi o calitate, francheţea, considerând sinceritatea lui dureroasă.
Apoi apar primele polemici, în privinţa începutului cărţii, considerat atât sec şi brusc (datorită introducerii morţii mamei) de către unii, cât şi surprinzător şi potrivit de câtre alţii (datorită faptului că tipologia personajului reiese încă din primele rânduri). Mersault este catalogat ca un personaj care şi-a urât propria viaţă, de către Teodora, iar de către Ruxandra ca un plictisit.Totuşi, Alexandra îl consideră un personaj atât de genial încât totul i se pare plictisitor, pe când Persida îl reduce la condiţia de „ciudat lipsit de sentimente”.
Discuţia alunecă asupra unui alt subiect odată cu acuzaţia că Persida ar fi făcut o lectură de indentificare, însă Ioana o readuce asupra cărţii, mărturisind că ei nu i-a plăcut romanul, deoarece i s-a părut a fi gol, fără sentimente, Mersault ignorându-le. Deşi Toma îi susţine părerea Ioanei, Paul îl justifică pe Mersault, considerând că, de fapt, el nu avea capacitatea de a simţi. Mai departe, Oana îl consideră un personaj maleabil şi face o comparaţie cu O tragedie americană, mărturisind că motivul pentru care nu i-a plăcut cartea a fost lipsa intensităţii trăirilor. După ce contradicţiile în privinţa caracterului personajului principal iau momentan sfârşit, Alexandra descoperă o paralelă între portar si Mersault, prezentă şi în cazul bătrânului şi al câinelui său (sunt inadaptaţi în cadrul societăţii). Paul consideră, deasemenea, că în acel pasaj se găseşte şi o punere în abis a operei, Mersault fiind în rolul câinelui, iar bătrânul în postura societăţii, imagine care ar putea fi simbolică pentru carte. Apoi Mia ridică discuţia la un alt nivel şi afirmă postura de existenţialist a lui Mersault, care a fost detaşat pe tot parcursul existenţei sale, fiind însă şi fericit. Diana crede că, în sinea sa, Mersault considera că nu avea nevoie de divinitate.
În urma afirmaţiilor lui Alexandros şi ale lui Toma, se face trecerea la o discuţie despre rasism, ei afirmând că în carte se poate regăsi şi un complex de algerian sub ocupaţie franceză. Mai mult decât atât, Mia consideră că, la fel ca în Othello, maurii sunt prezentaţi într-o lumină negativă. Alexandra zâmbeşte şi spune că unul dintre principalele motive pentru care i-a plăcut cartea este pentru că instigă la discuţii înafara ei, făcându-i pe cititori să se gândească la antecedentele personajelor.
De aici se ajunge la concluzia că această carte a fost scrisă pentru personaj, după cum afirmă Mia, Ioana crezând că a fost scrisă pentru ca Mersault să se purifice prin intermediul ei (cartea având rolul unui jurnal). Totodată, Diana cosideră că Mersault simţea nevoia de a consemna totul, la fel cum simţea nevoia de a duce totul până la capăt (Ioana).
Mai departe, Paul afirmă că i-a plăcut personajul deoarece viziunea lui asupra oamenilor era una realistă, iar Diana descoperă conexiunea dintre Mersault şi Sisif, susţinând că el îşi creează salvarea, la fel ca Sisif (îşi transformă pedeapsa în ţel), nu şi-o găseşte.
La finalul discuţiei, după nenumărate controverse, cartea este considerată ca fiind una masculină, puternică, iar printre simbolurile alese pentru carte se numără un balon (Mia), deoarece aşa era Mersault în societate; o pasăre lovită (Paul), pentru că la final condiţia lui o să îl doboare; o frunză purtată de vânt (Petruţa); un vis (Alexandros) deoarece totul e foarte intens, dar odata trezită, societatea îl va uita; o piatră (Oana) căci nu îşi schimbă forma, rămâne intactă; o pasăre într-o colivie (Mădălina); o bilă de plumb (Diana) deoarece e mică, dar grea, precum e şi cartea; o statuie fără suflet(Talida); un lacăt (Carmen); un neiniţiat(Toma) pentru că Mersault trăieşte, dar nu la maxim; o cameră închisă, pentru nebuni (Ioana) şi ultimul simbol, ales de către îndrumătorul cercului de lectură, domnul Berindeiu, un labirint, din care nu există scăpare.
Într-un sfârşit, după o scurtă vizită în sala 73 pentru a returna scaunele, la poarta Liceului „Nicolae Bălcescu”, cercul se desparte, fiecare elev plecând într-o direcţie diferită, dar cu gândul la ceea ce îi aduce pe toţi împreună, următoarea carte.