duminică, ianuarie 27

Pădurea norvegiană - H. Murakami




”Am impresia că mă dedublez și joc leapșa singură. Jumătate din mine o aleargă pe cealaltă jumătate în jurul unui stâlp gros. La fel și cu vorbele. Cealaltă jumătate știe ce cuvinte se potrivesc, dar jumătatea de aici nu le prinde.”

”Realizam vag faptul că a fi prea serios și a te apropia de adevăr sunt lucruri oarecum diferite, dar moartea era un adevăr foarte serios, indiferent din ce unghi o priveai.”

”Cu această contradicție în suflet, mă învârteam într-un cerc vicios din care nu mai vedeam nici o ieșire (...). Să fi în floarea vieții și totuși să te învârți în jurul morții.”

”(...) când umbra morții devorează încet, încet partea vitală și până să-ți dai seama, totul în jur se întunecă și nu mai vezi nimic, iar cei din jur te consideră mai mult mort decât viu. E cumplit.”

”Am rămas cu ochii ațintiți pe acea lumină multă vreme și n-am putut să o asociez decât cu ultima pâlpăire a unui suflet ce se stinge. Am vrut să o cuprind în căușul mâinilor ca să o țin în viață. Am continuat să o privesc...”

”- N-ar trebui să uiți că viața e ca o cutie de fursecuri!(...)
 - Știi cum se asortează fursecurile, nu? Unele îți plac, altele nu. Le mănânci mai întâi pe cele care îți plac și rămân la urmă cele care nu-ți plac. Eu așa gândesc ori de câte ori mi se întâmplă ceva ce nu-mi convine. Dacă reușesc să fac și ce nu-mi convine, pe urmă e simplu. Viața e ca o cutie de fursecuri.”

”moartea nu se află la polul opus vieții, ci face parte din viață.”

”Uneori am impresia că sunt doar un paznic de muzeu. Dar știi ce muzeu? Un muzeu gol, pe care nu-l vizitează nimeni și pe care eu îl păzesc doar pentru mine.”