joi, mai 9

Dan Lungu - Sînt o babă comunistă

"Deocamdată suntem în tranziţie... dar eu sunt optimistă.
-Cum nu, e uşor să fii optimist când trăieşti în Canada, în Franţa sau în America... Mai greu este să fii aici şi să o trăieşti... Să vezi atunci optimism! Cu bigudiuri!"

"În hol, doi profesori stau de vorbă la o ţigară.
-Eu zic că democraţia socialistă s-a născut în rai, zice unul dintre ei, ochelaristul.
-Cum aşa? se minunează celălalt, bărbosul.
-Păi, da, chiar în momentul în care Dumnezeu a făcut-o pe Eva, i-a arătat-o şi i-a spus lui Adam: Acuma, omule, ia şi alege!"

"-Dar ştiti de ce şi-a omorât tovarăşul Hruşciov pisica?
-Nuuuu!
-Că de la o vreme nu mai zicea miauuu, ci maoooo!"

"Cică Tovarăşul şi Tovarăşa sînt invitaţi într-o vizită diplomatică în Fanţa. După ce termină ei toate întrevederile oficiale, la insistenţa Tovarăşei, merg să viziteze Luvrul. În faţa unui tablou, Elena se entuziasmează în gura mare: Phiii, ce da Vinci ca lumea! Ghidul îi şopteste discret şi cu tact: Seamăna un pic a da Vinci, dar este un Rembrandt, doamnă. Mai face Tovarăşa câţiva paşi şi, din nou: Phii, da'ce Utrillo minunat! Ghidul intervine din nou: Vă rog să-mi permiteţi o mică rectificare, doamnă, este un da Vinci. Trece ea în sala alăturată şi exclamă: Pe-asta o ştiu! Sigur o ştiu! Este Ţiganca lui Grigorescu. Ghidul zâmbeşte pe sub mustaţă: Îmi pare rău să vă dezamagesc, doamnă, dar nu e decât o oglindă. "

"cele şapte minuni ale comunismului (...)
-Unu: în România toată lumea are serviciu. Doi: deşi toată lumea are serviciu, nimeni nu munceşte. Trei: deşi nimeni nu munceşte, planul se face peste 100%. Patru: deşi planul se face peste 100%, magazinele sunt goale. Cinci: deşi magazinele sunt goale, toată lumea are ce mînca. Şase: deşi toată lumea are ce mînca, nimeni nu e mulţumit. Şapte: deşi nimeni nu e multumit, toată lumea aplaudă."

     De regulă nu citesc contemporani. Cărtărescu şi Dan Lungu fac însă excepţie. Dacă pe Cărtărescu, în ochii mei, îl ridică nuvelele fantastice şi nu încercările sale lirice, Dan Lungu mă încântă  prin dinamismul, oralitatea şi autenticitatea regăsite la personajele sale. Sunt puţine cărţi în care regăsesc frânturi din copilăria mea nu tocmai tipică. Sunt tânără, într-adevăr, însă deşi m-am născut într-un regim democratic, am crescut într-o societate comunistă. 100% comunistă.  Lumea din Raiul Găinilor a fost lumea mea... satul românesc din jurul anului 2000 nu a fost cu nimic diferit decât Strada Salcâmilor,iar Mica din Sînt o babă comunistă pare una dintre vecinuţele mele. Fascinaţia ei din copilărie pentru tanti Lucreţia am simţit-o şi eu, oroarea pentru o viaţă la sat similară cu cea de acum 100 de ani o simt acum, iar dezgustul pentru lipsa principiilor şi pentru viciul citadin le voi simţi mereu. Oare colegii mei orăşeni s-ar regăsi în vreo imagine din cărţile lui Dan Lungu? Sau sunt singura care încă s-a mai jucat cu nuieluşa prin gropile cu moloz?