marți, iunie 18

Mircea Eliade - Lumina ce se stinge

"Întru-un timp cînd existențele sînt atît de compozite și contradictorii, de ascunse, și de surprinzătoare - profesorul de slavă prezenta reconfortanta excepție a omului așa cum trebuie să fie, radiind unitatea conștientă și certă a insului, iar nu acea scurgere de zdrențe și eșuări a muritorului."

"Numai neuroticii doresc o libertate care e absentă în datele prime ale existenței și numai femeile păcătuiesc fără tentații. Curajul înseamnă a păstra calea, fără emfază și fără comentarii. Timiditatea e, dimpotrivă, în veșnică curiozitate, ezitînd să aleagă, neîndurîndu-se să respingă, incapabilă să sufere."

"Sînt oameni care vor să soluționeze incompatibilitatea lumii cu slăbiciunile sau nostalgiile lor - schimbînd lumea."

"Oamenii care cred viața o veșnicie pentru că se simt răsuflînd, și închid ochii săturați de lumină pentru că niciodată nu s-au îndoit de ea..."

"Oamenii depind unul de altul nu dintr-un simț viril de solidaritate în fața haosului spaimei - ci dintr-un vid interior. Fiecare se teme să rămînă singur."

"Dar cine poate fi fericit - cînd toți se tem? El știe că se tem. Altminteri nu s-ar aduna în vagoane, sau în piețe, sau în cetăți - ci ar viețui fiecare în bordeiul lui, pentru că dacă fericirea ar fi posibilă, ea ar fi numai în singurătate. Dar ea nu e. Nimeni nu rămîne singur."

"Ce nemărginit potir e sufletul (...), și cîte brațe și ventuze stau încolăcite, flămînde, în acest receptacul uman - și cît de prompt țîșnesc și flutură, se prind de orice pereți, se echilibrează în orice poziție oricît de răsturnată ar fi, și întotdeauna caută voia bună, împăcarea cu sine și cu ceilalți."

"Aceasta e un rar privilegiu, să trăiești fără memoria vieții, să trăiești ca un ceasornic, cu fiecare secundă crescută din vid și pierdută în vid, fără continuitate organică, fără eu."