".................................................
>> - Nu mai voi, o, drăguliţă,
Vinul de Cotnar,
Ci mă-mbată din guriţă
Cu ceresc nectar!<<
Faţa ei rumeneşte
Ca o roză-n flori
Şi cu mâna învăleşte
Aste vii colori.
Pe cosiţa-i văluroasă
Negri fluturaşi
Cu-aripioară neguroasă
Tremur drăgălaşi.
Sânul ei îl învăleşte
Valuri dulci de crin
Când suspinul înfloreşte
Rotunzioru-i sân.
Două flăcări luminate
Ochii-i poleiesc.
Astfel negri diamante
La soare lucesc.
Cine-o vede, se răpeşte
De mândreţea sa,
Din suflarea ei doreşte
A se îmbăta.
Dănţuieşte răpitoare
Graţiile-o-nsoţesc
Cum p-o rază din drag soare
Fluturi ocolesc.
Şi în danţul ce-o îmbată
Saltă graţios
Ca o stea lin legănată
Pe un râu fugos.
Apoi cade leşinată
Pe un moale pat
Unde Ştefan o dezbată
Cu un sărutat.
......................."
Am găsit pasajul acesta vara trecută. Nu ştiu ce m-a apucat să citesc Bolintineanu. Nu ştiu ce m-a apucat să citesc poezie. În fine... ideea este că m-am îndrăgostit de farmecul pe care-l utilizează pentru a o descrie pe Rossandra. Limbajul, comparaţiile, imaginile, totul emană seducţie şi naturaleţe în egală măsură. Mi se pare incredibil să găsesc aşa ceva într-o carte despre legende istorice. Mai nou, totul e posibil...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu