"nu există femeie, nici neagră, nici albă, care să valoreze o sută douăzeci de livre de aur, poate numai dacă scoate diamante pe fund."
"Nu-i pe lume leac care să tămăduiască ceea ce nu tămăduiește fericirea."
"Nici un nebun nu-i nebun dacă ești de acord cu rațiunile lui."
" - Doamna marchiză va muri până cel târziu pe 15 septembrie, dacă nu ajunge să se spânzure de o grindă între timp.
Marchizul, imperturbabil, spuse:
- Păcat că 15 septembrie e atât de departe."
"Ea îl întrebă în acele zile dacă era adevărat, cum glăsuiau cântecele, că dragostea era în stare de orice.
- E adevărat, îi răspunse el, dar ai face mai bine să n-o crezi."
"cel mai mult impresiona limpezimea ochilor lui care se putea explica numai ca un privilegiu al sufletului."
"simt pe dinăuntru fiecare oră ca un cutremur."
"Ideile nu sunt ale nimănui (...) Zboară primprejur, ca îngerii."
"lipsa de credință este mai puternică decât credința, fiindcă se nutrește prin simțuri."
"îi spuse că dragostea era un sentiment contra naturii, condamnând doi necunoscuți la o dependență meschină și nesănătoasă, cu atât mai efemeră cu cât e mai intensă."
Nu știu ce să scriu. Cartea asta a fost pentru mine ca o ploaie de vară. Aveam atâta nevoie de o lectură care să-mi intre până sub piele, să-mi pună toate simțurile în alertă și în același timp să mă facă să mă simt copleșită de o moleșeală plăcută... hmmm.... citeam azi un pamflet unde se spunea că un burger e BTS (a.k.a. better than sex). Ei bine, eu nu cred că aș afirma asta despre burger, dar despre cartea lui Marquez cu siguranță da. Nu e prima mea lectură de-a lui. Am citit Un veac de singurătate și mi-a plăcut enorm de mult, am început Dragostea în vremea holerei și am rămas la scena în care doctorul se urcă în copac să coboare papagalul. Nu am reușit să trec peste... nu știu de ce, dar nu mi s-a părut la fel de bună ca Un veac de singurătate și am abandonat-o. Efectiv nu m-a prins. Revenind, cred că doza pregnantă de realism magic m-a captivat într-atât. A fost parcă o prelungire a atmosferei și a spațiului plin de infuziuni mitice din Un veac de singurătate. Personajul principal, care se constituie ca o axă pentru toată acțiunea, un Soare în jurul căruia gravitează toate celelalte personaje, marcate de soarta ei, Serva Maria, se aseamănă întrucâtva cu Remedios (frumoasa care se ridică la cer). Mi se par personaje construite pe același tipar, al fetei inocente care atrage ca un magnet, inconștientă de forța frumuseții ei. Mai mult decât atât, ea pare a avea ceva și din Rebeca - obiceiurile africane, respectiv indiene, modul lor sălbatic de a fi, tăcerea, faptul că reacționau doar la ceea ce le era cunoscut, până și modul de a iubi le este similar. De fapt, Serva Maria e un personaj dual. Nu mă refer strict la carcaterul ei, ci la tot ceea ce cunoscuse - a avut o existență duală, în două lumi totalmente distincte, cu obiceiuri, tradiții și credințe diferite, cu afecțiune și integrare socială și cu respingere sau atenție distributivă. Mă durea inima la gândul că ajung la finalul cărții. Adevărul e că eram și în dispoziția potrivită. 100% dragoste și demoni. În final, pun mâna pe coperta neagră a cărții de mâine și mă duc la culcare. Mă așteaptă Maestrul și margareta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu