Ca orice femeie modernă, am tendinţa de a analiza din toate unghiurile fiecare fir de praf care intră în contact cu viaţa mea personală. Până la punctul în care mă opresc, îmi pun singură întrebarea "Oare nu mă gândesc prea mult la asta?", iar apoi abandonez ideea dacă respectivul obiect de studiu nu este de importanţă majoră. Ceea ce mi se pare cel mai corect compromis. Adică analizez şi supra-analizez până în momentul în care conştientizez că-mi pierd timpul cu ceva lipsit de importanţă. Da. Toţi bărbaţii înşală şi mi se pare foarte urât ce ai păţit, şi cu siguranţă prietenul meu nu-i Haemon (logodnicul Antigonei din piesa lui Sofocle, care se sinucide pentru că tatăl său îi condamnase logodnica la moarte), deci sigur ar profita de ocazie şi el. Dar chiar trebuie să mă gândesc acum că mă înşală? Chiar trebuie să inventez scenarii de fiecare dată când iese în club şi să adorm gândindu-mă că poate-o dă în bărci pe altă tipă? N-ar fi mai bine să-mi văd eu liniştită de treaba mea şi să-i urez "sex safe&plăcut", că dacă e să o facă, tot o face şi dacă mă gândesc toată ziua la asta, şi dacă nu?
Sincer acum... femeile sunt obişnuite să-şi privească partenerii ca pe nişte regi, doar ei pot înşela, doar ei pot ieşi noaptea la bere, doar ei pot veni acasă la 4 noaptea duhnind a alcool şi cântând "Zaraza". Acestea din seria "pot". Şi în seria "nu pot" intră spălatul rufelor/vaselor, mersul la piaţă, achitarea facturilor ş.a.m.d. De ce v-aţi zbătut frate pentru egalitatea între sexe când voi vă raportaţi la voi înşivă mai rău decât o făceau femeile acum 100 de ani? Acum nu mai e ok să-ţi deschidă uşa, că te grăbeşti tu şi i-o iei înainte... nu mai are rost să-ţi cumpere flori, oricum se ofilesc, mai bine o paleta de farduri din Sephora, că deh, alea expiră-ntr-un an. Dacă-ţi spune lucruri frumoase, în loc să simţi momentul şi să apreciezi, inventariezi de la câte alte persoane ai auzit acelaşi lucru, în speranţa că poate-i adevărat.
Dar dacă pentru un moment te-ai opri, te-ai privi în oglindă şi ai vedea dincolo de gene, buze (ne) a la Drăguşanu', culoarea irisului şi forma nasului, ai înţelege că eşti o minune. Eşti perfectă pentru că exişti. Eşti acolo pentru el, îi aduci zâmbetul pe buze şi dacă el se satură şi pleacă, magia asta o să reînvie pentru altcineva. Dacă tu vrei. Poţi şi să o închizi în tine şi să te iei de mână cu mama vitregă a lui Albă ca Zăpada. De ce nu?
Sau poţi să pupi un alt broscoi, căci oricum e la fel de verde şi de umed ca şi celălalt, poate o fi având o bubă-n plus sau în minus. Contează? Te-ndrăgosteşti de propriul tău efect asupra lui şi gata, fostul e înlocuit. Ei? Mai merită să suporţi zi de zi aceleaşi aere de rege? Merită să-ţi ciopârţeşti orgoliul şi să te miceşti ca să pară el mare? Nu prea. Când ştii că broaşte găseşti în fiecare baltă.
Aceasta a fost pentru bietele nenorocite care s-au trezit blocate pe partea raţională. Ce să-i faci? Dacă nu te naşti gâsculiţă, n-ai cum să devi. Nu toate avem norocul să fim proaste de la Mama Natură, căci când vine vorba de bărbaţi, e o binecuvântare să fi proastă. Nu tu griji că poate nu te mai place, că n-ai apucat să te dai cu cremă şi poate pielea ta e puţin mai aspră, că poate nu trebuia să scapi porumbelul de faţă cu amicii lui şi poate l-ai pus într-o situaţie jenantă. Ca găsculiţă, la deastea eşti buletproof.
Le-am spus naive pentru că nu toate-s proaste. Cu diplomă zic. Dar momentul în care te plângi că te-a părăsit, deşi totul era perfect, şi nu înţelegi de ce, e momentul în care-ţi susţii licenţa.O relaţie cere efort. Efort în sensul că nu trebuie să uiţi să păstrezi limite între tine şi respectivul. Nici nu concepi cum ar fi să se uite la tine în timp ce te epilezi, dar îi dai raportul într-atât încât ar putea să scrie o carte din cât material bibliografic i-ai trimis despre tine. Îi spui mereu că-l iubeşti, dar nu te gândeşti să-l surprinzi în vreun fel, să-l implici cu adevărat în ceea ce contează pentru tine (şi aici nu mă refer la shopping!).
Nu ştiu cum e mai bine, dar ştiu că naivele au o viaţă mult mai uşoară. Şi dacă prind un bărbat inteligent, care să ştie să nu le zgălţăie prea tare cuibul când prinde alte păsări, atunci ele sunt cele mai fericite. Ca femeie cu mintea la cap, nu pe coclauri, mereu te gândeşti să-l faci fericit. Câteodată cu preţul propriei fericiri. Mai dă-o dreaq!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu