Despre dragoste și alți demoni - Gabriel Garcia Marquez

"nu există femeie, nici neagră, nici albă, care să valoreze o sută douăzeci de livre de aur, poate numai dacă scoate diamante pe fund."

"Nu-i pe lume leac care să tămăduiască ceea ce nu tămăduiește fericirea."

"Nici un nebun nu-i nebun dacă ești de acord cu rațiunile lui."

" - Doamna marchiză va muri până cel târziu pe 15 septembrie, dacă nu ajunge să se spânzure de o grindă între timp.
 Marchizul, imperturbabil, spuse:
- Păcat că 15 septembrie e atât de departe."

"Ea îl întrebă în acele zile dacă era adevărat, cum glăsuiau cântecele, că dragostea era în stare de orice.
- E adevărat, îi răspunse el, dar ai face mai bine să n-o crezi."

"cel mai mult impresiona limpezimea ochilor lui care se putea explica numai ca un privilegiu al sufletului."

"simt pe dinăuntru fiecare oră ca un cutremur."

"Ideile nu sunt ale nimănui (...) Zboară primprejur, ca îngerii."

"lipsa de credință este mai puternică decât credința, fiindcă se nutrește prin simțuri."

"îi spuse că dragostea era un sentiment contra naturii, condamnând doi necunoscuți la o dependență meschină și nesănătoasă, cu atât mai efemeră cu cât e mai intensă."

Nu știu ce să scriu. Cartea asta a fost pentru mine ca o ploaie de vară. Aveam atâta nevoie de o lectură care să-mi intre până sub piele, să-mi pună toate simțurile în alertă și în același timp să mă facă să mă simt copleșită de o moleșeală plăcută... hmmm.... citeam azi un pamflet unde se spunea că un burger e BTS (a.k.a. better than sex). Ei bine, eu nu cred că aș afirma asta despre burger, dar despre cartea lui Marquez cu siguranță da. Nu e prima mea lectură de-a lui. Am citit Un veac de singurătate și mi-a plăcut enorm de mult, am început Dragostea în vremea holerei și am rămas la scena în care doctorul se urcă în copac să coboare papagalul. Nu am reușit să trec peste... nu știu de ce, dar nu mi s-a părut la fel de bună ca Un veac de singurătate și am abandonat-o. Efectiv nu m-a prins. Revenind, cred că doza pregnantă de realism magic m-a captivat într-atât. A fost parcă o prelungire a atmosferei și a spațiului plin de infuziuni mitice din Un veac de singurătate. Personajul principal, care se constituie ca o axă pentru toată acțiunea, un Soare în jurul căruia gravitează toate celelalte personaje, marcate de soarta ei, Serva Maria, se aseamănă întrucâtva cu Remedios (frumoasa care se ridică la cer). Mi se par personaje construite pe același tipar, al fetei inocente care atrage ca un magnet, inconștientă de forța frumuseții ei. Mai mult decât atât, ea pare a avea ceva și din Rebeca - obiceiurile africane, respectiv indiene, modul lor sălbatic de a fi, tăcerea, faptul că reacționau doar la ceea ce le era cunoscut, până și modul de a iubi le este similar. De fapt, Serva Maria e un personaj dual. Nu mă refer strict la  carcaterul ei, ci la tot ceea ce cunoscuse - a avut o existență duală, în două lumi totalmente distincte, cu obiceiuri, tradiții și credințe diferite, cu afecțiune și integrare socială și cu respingere sau atenție distributivă. Mă durea inima la gândul că ajung la finalul cărții. Adevărul e că eram și în dispoziția potrivită.  100% dragoste și demoni.  În final, pun mâna pe coperta neagră a cărții de mâine și mă duc la culcare. Mă așteaptă Maestrul și margareta.

Principele - Machiavelli

"Căci, așa cum cei care desenează peisaje se așează jos ca să poată privi cu luare aminte natura munților și înălțimilor, iar ca să vadă ce e jos  se urcă pe munte, tot așa, ca să cunoască bine natura popoarelor, trebuie să fii tu principe, iar ca să cunoști bine pe cea a principilor, trebuie să fii de jos, din popor."

"oamenii își schimbă bucuroși stăpânii crezând că astfel își vor îmbunătăți și soarta."

"pe oameni ori trebuie să-i amăgești, ori să-i nimicești de tot, întrucât ei se răzbună pentru cel mai neînsemnat rău ce le-a fost adus, nefiind, în schimb, în stare s-o facă pentru altele mai grave. Prin urmare, omul să fie în așa fel atins de răul tău încât să nu te poți teme de răzbunarea lui."

"nu trebuie să lași niciodată să se ajungă la dezordini pentru a scăpa de război, fiindcă de război nu ai cum scăpa, ci doar îl poți amâna spre paguba ta."

"acel care e vinovat de creșterea puterii cuiva se prăbușește el însuși."

"ori de câte ori adversarii au prilejul să atace reforma, o fac cu îndârjirea proprie partizanilor politici, pe când ceilalți o apără fără vlagă. "

"firea omului e schimbătoare și e ușor să-l convingi de ceva, dar mai greu e să-l ții în această convingere."

"oamenii își fac rău unul altuia fie din frică, fie din ură."

"cine crede că oamenii mari uită insultele aduse în trecut în clipa primirii de noi privilegii, acela se înșală."

"nu pot fi numite virtuți uciderea concetățenilor, trădarea prietenilor, lipsa de devotament față de principe, neîndurarea și lipsa credinței în Dumnezeu; toate acestea te ajută să câștigi puterea, dar nu și gloria."

"nedreptățile trebuie săvârșite toate deodată, astfel încât, pe oamenii care le simt gustul pentru scurtă vreme, să-i doară mai puțin. În schimb, faptele bune trebuie făcute încetul cu încetul, ca gustul lor să fie simțit timp îndelungat."

"Firea omului e astfel întocmită, încât el se simte legat și îndatorat de celălalt, atât prin binele ce i-l face, cât și prin cel pe care îl primește."

"nu e izbândă adevărată cea obținută cu  armate străine."

"prieteniile obținute prin bani și nu prin măreție și noblețe sufletească, se cumpără, dar nu există cu adevărat și nu te poți folosi de ele la momentul potrivit."

"iubirea e păstrată printr-un lanț de obligații care, din pricină că oamenii sunt răi, poate fi rupt când intră în joc propriul ineres."

"teama se păstrează prin frica de  pedeapsă care nu-l părăsește niciodată pe om."

"întrucât oamenii iubesc după cum doresc și de tem după cum vrea principele, un principe înțelept trebuie să se sprijine pe ceea ce este al lui și nu pe ceea ce este al altora."

"există două feluri de a lupta: unul care se sprijină pe legi, celălalt, pe forță. Primul e propriu animalelor, al doilea, oamenilor."

"în general, oamenii judecă mai mult după ochi decât după mâini, deoarece fiecăruia îi e dat să vadă, dar puțini sunt în stare să și simtă. Fiecare vede ceea ce tu pari, dar puțini te simt cine ești cu adevărat."

"lucrurile pe lumea aceasta sunt astfel rânduite, încât dacă cumva încerci să fugi de o greutate, îți iese alta în drum. Totuși, a fi înțelept înseamnă să știi să cunoști ce fel de piedici sunt și din toate s-o alegi pe cea mai lesne de trecut."

"oamenii sunt mai degrabă cuceriți de lucrurile prezente decât de cele trecute și când află ceva bun în cele prezente, se bucură de aceasta și nu mai caută nimic altceva."

"niciodată nu e bine să te lași să cazi,  în nădejdea că s-o nimeri cineva care să te adune de pe jos."

"e fericit cel care se pricepe să se dea după vremuri și nefericit cel care nu se pricepe."

"soarta e ca femeia: dacă ții să o stăpânești, trebuie să o bați și s-o contrazici."

Ținând cont de câte citate am reușit să adun din această carte, mă lipsesc să mai comentez și altceva. Totuși, e remarcabilă paralela dintre cartea lui Machiavelli și nuvela lui C.Negruzzi:  Alexandru Lăpușneanu procedează cu Moțoc la fel cum Cesare Borgia procedase cu Romirro  de Orco, amândoi cu scopul de a satisface mulțimea și de a-și absolvi astfel cruzimile. Frumos.