Sunt într-o relaţie. Studenţească. Durează de vreo
8 luni şi ceva. Eram cam ameţită în club, l-am confundat cu un alt tip şi mă
plictiseam. Aşa ne-am cuplat. Apoi am mai vorbit, ne-am reîntâlnit, am ajuns în
pat şi într-o lună am simţit că am fluturi în stomac şi pe creier. Am fost atât
de fericită... însă a venit prima vacanţă. Câteva săptămâni fără el şi marea
surpriză: al meu e incomunicabil. Am zis că aşa o fi el, că e ok, abia nu mă
bate la cap şi pot să respir, nu tot să-i dau raportul cum făceam cu fostul meu
prieten. Problema a apărut când mi-am dat seama că Vlad e ca o ţestoasă, iar
incomunicabilitatea lui e pe post de carapace. Când am vrut să cunosc mai mult
decât căpăţâna şi picioruşele, m-am lovit de carapace. Şi carapacea are
dunguliţe, şi pătrăţeleee, şi e verde şi aici are o ciobitură, şi acolo
altceva... dar ce-i sub carapace? Vezi de treabă! M-a tot dus cu zăhărelul şi
cum eram super îndrăgostită nici nu am observat. Da. Eram. Încă îs. Dar nu-i
SIDA, trece. Pentru că el e într-o parte, eu într-alta, şi amândurora ne place
cu drumul nostru. Deci planuri de viitor împreună? N-avem. Aşa că dacă tot sunt
într-o relaţie fără prezent şi fără viitor actualmente (datorită faptului că-i "la
distanţă") măcar să-mi spun
"of"-ul şi să arhivez experienţa asta, ca să nu mai fac prostia să o
repet vreodată.
Punctul 1: "Ochii care nu se văd se uită." - măi cât de "true" sună chestia asta dacă o suceşti aşa un pic. Nu că uiţi cum arată, Doamne fereşte. Imposibil când prietenul tău se îngrijeşte şi-ţi mai trimite câte o poză în care ba şi-a schimbat freza, ba observi că i s-a modificat corpul. Şi ca topping: în ultima lui poză de profil arată ca un actor de la Hollywood şi ţi se scurg ochii uitându-te la el. Dar dacă te gândeşti la cât de uşor şi de natural era să vorbeşti cu el când era lângă tine, cât de simplu era să întinzi mâna să-l mângâi, să-l zgârii, să-l ciupeşti sau să-i faci orice altceva... acum parcă-i perioada glaciară. Şi când după o lună şi ceva vă vedeţi, nici nu-ţi mai vine să-l atingi, ţi-e frică să nu te usture degetele, căci ai impresia că-i iceberg-ul de care s-a lovit Titanicul, deşi afară-s aproape 30 de grade.
Punctul 2: "Nu-i nimic ca sexul de împăcare." - pe bune? Eu zic că e exact la fel ca o partidă într-o zi în care ajungi acasă 100% obosit, nervos, şi mai şi plouă. O idee mai utilă decât speranţa că unicornii încă există. Noi nu ne certasem, doar că eu mă simţeam ca picată din Lună. Nu-i un sentiment tocmai ok atunci când te plimbi cu prietenul după o lună în care nu v-aţi văzut deloc, deloc. Şi nici: “dacă tot am venit până aici măcar sex să fac” nu-i ok. Deci mare grijă la astea.
Punctul 3: "Ulciorul nu merge de multe ori la apă, ori se strică, ori se crapă." - adică drăguţule, dacă fraiera a venit să te vadă deja a nu ştiu câtea oară, mişcă-ţi şi tu fundul să o vezi, caută şi tu o modalitate prin care să petreceţi puţin timp împreună. Căci altfel tipa se acreşte ca ciorba. Degeaba o ţi la frigider, la un moment dat tot se strică. Nimic nu rezistă la infinit.
Plusuri pentru relaţiile la distanţă... nu există. Decât dacă nu eşti capabil/ă de o relaţie în adevăratul sens al cuvântului. Atunci o relaţie la distanţă e perfectă. Nu tu implicare emoţională, ataşament adevărat, control, gânduri că nu ştii cu ce să te îmbraci la film (căci v-aţi văzut cu 2 ore înainte şi nu vrei să mergi tot aşa)... nu trebuie să te gândeşti de ce nu-ţi răspunde la mesaje, de ce nu-i niciodată sigur dacă poate/vrea să vină unde-l inviţi tu, nu trebuie să te gândeşti de ce el nu te invită nicăieri sau de ce dacă încerci să vorbeşti cu el primeşti aceleaşi răspunsuri plate zi de zi, parcă-s trase la xerox.
Într-un final eu pledez pentru "singurătate". Aşa-i cel mai corect. Eu nu-ţi fur minţile, tu nu-mi suceşti capul. Pledez în favoarea sexului fără implicaţii, ieşirilor între amici şi nopţilor pierdute vorbind cu altcineva, nu cu iubitul tău. Întotdeauna am fost anti"Valentines Day", dar acum parcă sunt invidioasă când văd câte o prietenă singură şi fără bătăi de cap.
Căci bătăile de cap apar când îţi pasă. Şi dacă-ţi pasă poţi să fi rănit. Şi eşti un idiot dacă ai impresia că nu o să fi rănit...
PS: nu-s single şi nici nu ştiu când o să fiu. Se pare că mă încadrez în tiparul retardatelor care trăiesc cu speranţa că într-o zi o să vadă un unicorn....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu