miercuri, februarie 18

August Rush şi limbajul muzicii




Se poate spune că viaţa ar fi de neimaginat fără muzică. Pentru unii un fundal zgomotos care îi trezeşte în trafic, pentru alţii un mijloc de catharsis, iar pentru mulţi un stil de viaţă, muzica se regăseşte în toate momentele cruciale din viaţa omului, într-o formă sau alta (de la “cheful” tipic dat în cinstea unui nou-născut, la descântecele de nuntă sau la bocetele specifice ceremoniilor funerare). S-ar putea defini simplu ca un mijloc de a transmite sentimente/emoţii, sau, mai academic, precum „arta care exprimă sentimente, idei, stări psihice în imagini artistice sonore.
 Această definiţie creează o legătură între muzică şi limbaj, exemplificată în manieră idealistă în filmul lui Kirsten Sheridan,  August Rush. Având în vedere importanţa imaginilor acustice în teoria limbajului (=cuvintele limbii), nu este surprinzătoare povestea orfanului Evan Taylor, geniu muzical abandonat (se presupune) de către părinţii săi la naştere. Evan, sau August Rush („numele de scenă”) susţine că îşi aude părinţii şi crede că indiferent de locul unde se află, în cazul în care cântă, părinţii săi îl vor asculta şi vor veni la el. Copilul fuge de la orfelinat, se pierde în New York unde este cooptat într-o reţea de cerşetorie infantilă condusă de un muzician numit Wizard, care îi conştientizează genialitatea şi doreşte să-i găsească un contract obscur pentru a profita pe termen lung de talentul său.
În urma unui raid în adăpostul unde se ascundeau toţi copiii cerşetori, Evan ajunge într-o biserică. Preotul îi intuieşte talentul şi îl recomandă precum cursant la prestigioasa Şcoală de muzică Juilliard, aceeaşi şcoală a cărei elevă eminentă fusese şi mama sa, o faimoasă violonistă.
Pe tot parcursul filmului, Evan continuă să creadă că muzica sa este auzită de părinţii săi pe care nu îi cunoaşte. După cum remarca Wilhelm von Humboldt, filosof al limbajului, că „există între sunet şi gândire un acord mutual evident. Asemănătoare fulgerului sau tunetului, aceasta din urmă concentrează într-un singur punct totalitatea energiei reprezentative, excluzând orice altă concurenţă; tot astfel, elementul sonor posedă un relief şi o unitate clar accentuate. La fel cum gândirea pune stăpânire pe fiinţa trăitoare până în străfundurile vieţii interioare, elementul sonor are privilegiul de a face să vibreze organizarea nervoasă în totalitatea ei. Se poate spune că August Rush comunică într-un mod neinteligibil cu părinţii săi,  amândoi devotaţi în aceeaşi măsură muzicii în momentul în care s-au cunoscut: mama violonistă, Lyla Novacek (ulterior profesoară de muzică deoarece renunţă la apariţiile pe scenă în momentul în care tatăl ei îi spune că copilul i-a murit la naştere-îl dă spre adopţie fără ştirea ei, falsificându-i semnătura), iar tatăl chitarist şi cântăreţ vocal într-o trupă irlandeză de rock, Louis Connelly (de asemenea renunţă temporar la muzică pentru o carieră în afaceri, dezamăgit de faptul că nu a reuşit să păstreze legătura cu mama lui Evan). Astfel, pentru Evan, tot ceea ce şi-ar dori să le transmită părinţilor este transpus în muzică, ca un limbaj propriu triunghiului familial. Imaginea artistică sonoră preia funcţia imaginii acustice din limbaj, transmiţând mesajul (părinţii lui reîncep să cânte şi să caute: Lyla îl caută pe Evan deoarece a aflat de existenţa lui, iar Louis o caută pe Lyla).
Cei trei se regăsesc la un concert organizat de Şcoala de muzică Juilliard în Parcul Central din New York, unde Lyla cântă în deschiderea compozitorului August Rush. Ea pleacă după ce îşi susţine recitalul, dar muzica lui Evan o determină să se întoarcă să asculte. Louis vede afişul pentru concert, şi merge să o reîntâlnească pe Lyla. Cei doi se regăsesc printre audienţii spectacolului, lângă scenă apare asistentul social care o ajuta pe Lyla să îl caute pe Evan, iar filmul  se încheie pe acordurile simfoniei lui August Rush.
Mai mult decât atât, acelaşi Wilhelm von Humboldt susţinea faptul că: “Poetul nu e singurul care creează prin imaginaţie şi e dominat de ea. Peste tot unde acţionează geniul, tocmai această imaginaţie [productivă] e cea care îi înlesneşte şi dirijează dezvoltarea. Cazul în care prezenţa geniului devine necesară se manifestă cu fiecare ocazie în care resursele obişnuite nu mai sunt suficiente, în care nu mai e posibil să aplicăm în mod mecanic reguli cunoscute sau să facem o enumerare a mijloacelor disponibile pentru a-l alege pe cel mai bun; când orice ieşire pare închisă, geniul este cel care trebuie să făurească o cale până atunci necunoscută; iată de ce el a fost definit într-o manieră pe atât de corectă, pe cât de ingenioasă: talentul de a da regula prin fapt(ă).” Această ipoteză îl situează pe August Rush într-o categorie a geniilor nu doar datorită talentului muzical, ci şi datorită modului în care comunică cu natura, cu familia sa.
La începutul filmului este o scenă reprezentativă unde Evan se ascunde într-un lan de grău şi simte pulsaţiile lumii, muzica universală, precum adierea vântului care creează valuri în lanul de grâu. El are acces la limbajul universal, la prototipul ideal, la concept. Îi este atât de facil să transpună toate acestea în muzică, deoarece are capacitatea de a găsi un corespondent ideatic total. Contopirea sa cu muzica şi cu credinţa că îşi va regăsi părinţii prin intermediul ei acţionează ca un liant între sunetele muzicale şi acele sunete care alcătuiesc cuvintele. Evident, este nevoie de cunoscători pentru a percepe mesajul lui August Rush, de persoane care vorbesc acelaşi limbaj, adică manifestă aceeaşi dedicare muzicii şi aceeaşi dorinţă a regăsirii. Pentru toţi ceilalţi, muzica lui August este inovatoare şi atât. Genialitatea vine din tinereţea compozitorului şi din lipsa lui de cunoaştere academică a domeniului muzical sau a instrumentelor. În planul limbajului, această situaţie s-ar corela cu aceea a semnificatului care, precum conţinut mental, nu se suprapune de la o limbă la alta; în fapt, cuvintele unei limbi nu pot fi traduse în cuvinte ale altei limbi deoarece traducerea este designarea aceleiaşi situaţii cu mijloacele a două limbi diferite. Tot aşa ideea centrală a reîntregirii familiale regăsită în muzica lui August Rush nu se relevă celorlalţi ascultători deoarece ei nu deţin în vocabularul lor cognitiv aceeaşi experienţă neplăcută, astfel încât să poată corela sensibilitatea compozitorului cu lipsa părinţilor şi speranţa regăsirii lor.
În plus, cercetătorii universităţii “John Hopkins” au descoperit faptul că “improvizațiile muzicale activează regiuni ale creierului asociate vorbirii și interpretării structurii propozițiilor rostite, însă, în același timp, trec în stare inactivă zonele cerebrale cu rol în interpretarea înțelesului frazelor spuse”. Deci indiferent de caracterul idealist al filmului, există o legătură certă între muzică şi limbaj, cel puţin la nivel naturalist.
Prin urmare, producţia cinematografică August Rush  reliefează modul în care două dintre domeniile cele mai importante  pentru umanitate, limbajul şi arta (aici muzicală) se întrepătrund, îmbinându-se pentru reîntregirea familiei (comunităţii umane). Comunicarea nu mai este un simplu act al rostirii unui cuvânt, ci este o întreagă simfonie muzicală care îşi găseşte într-un final răspuns. Iar scopul nu este doar cel al transmiterii unui mesaj sau al designării unui obiect, ci transmiterea unor năzuinţe şi sentimente care prin cuvântul simplu nu ar fi rezonat la aceeaşi magnitudine.