Se
presupune că beletristica și
politica nu au nimic în comun. Că fundamentul lor diferă, că rațiunea
existenței lor este una totalmente distinctă.
Și totuși, paralele există. Beletristica ajută la dezvoltarea
imaginației, a unui vocabular, a experienței personale prin raportarea
subiectului la diverse situații regăsite într-o carte, în timp ce politica se
remarcă precum știința/arta de a guverna un stat. Întrucât statul este format
din indivizi, iar politica este mijlocul prin care într-o societate modernă se
asigură dezvoltarea și bunăstarea tuturor cetățenilor, politica are o contribuție vitală în
dezvoltarea vieții umane.
O astfel de paralelă poate fi remarcată între un personaj literar și unul
dintre cei mai importanți actori internaționali ai secolului al XXI-lea: Josef
Knecht (personaj principal în romanul Jocul
cu mărgele de sticlă
al scriitorului de origine germană Hermann Hesse) și Vladimir Vladimirovici
Putin (actual președinte al Rusiei -aflat la al III-lea mandat- și fost premier
în timpul mandatului lui Dmitry Anatolyevich Medvedev). Asemenea lui Knecht,
care printr-o muncă susținută și prin sprijinul acordat de către Maestrul
Muzicii ajunge să-și îndeplinească menirea de Magister ludi (lat.= maestrul
jocului), devenind astfel (neoficial) cel mai important personaj din Castalia,
Putin și-a construit cariera politică pe baza propriilor cunoștințe și
aptitudini. Personalitatea sa dominantă, spiritul de lider, ambiția și
perseverența i-au făcut posibilă accederea la conducerea Kremlinului, în
momentul renunțării la funcția de președinte al Federației Ruse a lui Boris
Nikolayevich Yeltsin.
Totuși, în ciuda evidentelor similarități dintre cele două personaje -fără
a ține cont de faptul că unul este atât de legat de realitate încât se remarcă
precum unul dintre cei mai autoritari conducători de stat care afirmă că
susține democrația ,în timp ce următorul există doar în planul irealității- Putin
și Knecht reprezintă din punct politic cele două forțe vitale Yin și Yang,
întunericul și lumina. Întrucât romanul lui Hermann Hesse nu este unul cu
caracter politic, ci profund filosofic, iar Vladimir Putin nu este un personaj
literar, ci un actor în relațiile internaționale a cărui sarcină constă în
adoptarea unor decizii care afectează întregul sistem internațional,
diferențierea dintre cele două caractere va fi efectuată pe baza interpretării acțiunilor
lor în spațiile în care activează (Castalia, respectiv Rusia), pe fondul relațiilor
cu „subalternii” (Designiori/Medvedev) și, în final, pe implicarea lor în
sistem (Knecht renunță, Putin își menține poziția și puterea).
În acest fel, se va contura personalitatea lui Vladimir Putin, actualul
președinte al Rusiei, într-un mod just, fără
prejudecăți de tip occidentalist
sau readuceri aminte de natură comunistă, pe baza comparației acțiunilor
sale cu cele ale unui lider fictiv, care inspiră și aplică o abordare diferită
în relațiile interumane, pentru ca în concluzie rolul său în sistemul
relațiilor internaționale să fie clar determinat.
Castalia vs. Rusia
Considerate ca spații de desfășurare ale subiecților, Castalia și Rusia modernă
se definesc antitetic. Spațiul castalian se remarcă prin spiritualitate,
echilibru, armonie și perfecțiune. E un spațiu în care totul are un curs
firesc, iar dacă acest curs este întrerupt în vreun fel, fundamentul Castaliei
va contracara și va depăși criza. În vremea țarilor, Rusia semăna întrucâtva cu
spațiul ideatic al Castaliei, însă după cum afirma Hermann Hesse, „(...)pe
cât este de uşor să se încastreze, frumos şi ingenios, orice capitole ale
trecutului în istoria universală, pe atât de incapabil este fiecare prezent
să-şi realizeze propria-i ordine”. Actualmente Rusia este zguduită de creșterea atacurilor teroriste
(printre care putând fi enumerat și cel al femeii kamikaze care a ucis 18
persoane la intrarea într-o
stație de tren din Volvograd în decembrie 2013). Drepturile omului sunt
frecvent încălcate (cazul Pussy Riot),
Rusia fiind situată pe locul al III-lea în lume într-un top realizat de către
fundația Reporteri Fără Granițe, întrecută doar de Irak și Columbia, care
vizează siguranța jurnaliștilor (21 de jurnaliști au fost uciși în Rusia din
2000 până în 2013), iar sărăcia societății din timpul lui Yeltsin nu a fost
totalmente eradicată, deși pe fondul exportului de gaze naturale și petrol
economia Rusiei a înregistrat o creștere.
Astfel, diferența dintre caractere decurge și din diferența dintre spații.
Datorită „perfecțiunii” Castaliei, și Josef Knecht este un personaj
caracterizat de o anumită armonie, de liniște interioară și de seninătate. În
schimb, Vladimir Putin este reprezentat ca tipicul rus neînfricat, pasionat de aventură și de mișcare, plin de
forță și vitalitate. Nu adesea Putin a fost surprins participând la meciuri de
hochei pe gheață, aceste apariții reprezentând un plus în campania sa
electorală. În fapt, prin participarea la asemenea evenimente, Putin și-a
câștigat simpatia cetățenilor comuni, fără un statut social elevat, al căror
singur entertainment este participarea ca spectator la competițiile sportive.
Mai mult decât atât, Putin, în interviurile autobiografice acordate pe
parcursul timpului, a evidențiat originea sa umilă, fără conexiuni politice,
din părinți ai clasei muncitoare, fără pretenții totuși la un trai mai mult
decât decent. Deci atitudinea sa autoritară este justificată prin însăși
perioada lui de formare, în care, după cum mărturisea într-un interviu, a fost
nevoit să se impună prin sport și prin forță psihică în fruntea grupului,
deoarece mijloacele fizice nu mai erau suficiente ținând cont de modul diferit
de dezvoltare al copiilor (concepție reliefată de Owen Matthews în romanul Copiii lui Stalin - "În
termeni rusești, a fi realist înseamnă a te preda.").
Designori/Medvedev
La fel de important precum e spațiul în care s-a petrecut formarea lor, și
în care ei îşi desfășoară activitatea pentru evoluția caracterelor se relevă
și persoanele cu care Josef și Vladimir au interacționat pe același palier.
Dacă Josef apăra Castalia și încerca să nu-și permită să fie convins de
inutilitatea ei de către abilul lui prieten politician Designiori, Putin l-a
promovat pe Medvedev în momentul în care datorită legislației rusești nu a mai
fost elegibil pentru încă un mandat. Astfel Medvedev s-a remarcat ca un
protejat al lui Putin, o extensie a acestuia (în timpul președenției lui
Medvedev, Putin a ocupat postul de prim
ministru), care deși a avut o prestație bună, reușind să convingă Europa de
Vest de intențiile democratice ale Rusiei (cancelarul Angela Merkel i-a anunțat
și susținut a doua candidatură înainte ca Putin să anunțe dacă va mai candida sau nu la alegerile din
2012, pe care le-a și câștigat), a fost rapid înlocuită de „stăpânul” de facto
al politicii rusești.
În acest mod, Putin și-a demonstrat forța și abilitatea
de a-și alege colaboratorii astfel încât puterea să fie concentrată tot în
propriile mâini. Indiferent la scandalurile internaționale iscate pe diverse
teme precum respectarea drepturilor omului; religia – Pussy Riot;
homosexualitatea (Legea anti-gay adoptată în iunie 2013 , care interzice
cuplurilor gay să adopte un copil ş.a.m.d.), care i-au alterat imaginea pe plan
internațional (alături de scandalul cu NATO legat de scutul antirachetă
instalat la Deveselu, sau de cel cu Moldova și Ucraina, amenințate de Rusia cu
încetarea acordurilor comerciale –în Moldova, problema vinului, iar în Ucraina,
cea a energiei- în cazul în care ar semna un tratat cu Uniunea Europeana),
Putin și-a consolidat poziția prin sprijinul oligarhiei ce a prosperat în
perioada putinismului
și prin constanta sa bătălie de a convinge poporul rus de naționalismul său și
de faptul că reîncearcă să creeze o Rusie asemenea celei din secolul al
XIX-lea, capabilă să influențeze decisiv balanța de putere din Europa.
Renunțare
sau luptă
Dacă în romanul lui Hesse, Josef renunță la funcția de Magister ludi pentru
a cunoaște viața în afara Castaliei, Putin nu pare decis să renunțe la filonul
puterii. Din contră, deși populația tânără este într-o mare măsură împotriva
putinismului, acest fapt reflectându-se în tensiunile apărute în cadrul tinerei
societăți a Rusiei (momentan reținute, dar suficient de prezente încât să-l
determine pe președinte să modifice legislația și să îngrădească orice acțiune
a ONG-urilor), Putin are sprijinul oligarhilor, iar noile politici economice îi
forțează până și pe aceștia să investească doar în Rusia. Diverși analiști politici
occidentali considerau regimul său ca fiind similar cu cel al lui Bashar
al-Assad înaintea de intervenția lui Putin în problema dintre Siria și ONU
definită de armele chimice, iar faptul că a intervenit ca mediator între SUA și
Siria deși i-a îmbunătățit imaginea pe planul implicării în conflictele
internaționale, tot nu a fost suficient pentru a șterge „petele” cauzate de
conflictul cu Moldova și cu Ucraina. Astfel, pe plan intern, se preconizează
intrarea lui Putin pe o pantă descendentă, în timp ce pe plan extern, Rusia lui
Putin, datorită avantajului său economic (resursele de petrol și gaze
naturale) tinde spre o dominație a
întregului spațiu Eurasian.
Irealismul acestei abordări a lui Putin este reflectat de „revolta
clienților” europeni, care încearcă imposibilul pentru a se elibera de
dependența de gazul rusesc. Atât România, cât și Moldova și Ucraina se află
într-un proces de căutare a unui nou mod de a-și procura necesarul energetic
(proiectele de exploatare a gazelor de șist). Însă unele inițiative nu sunt privite ca fiind
favorabile de către populația țărilor în cauză, motiv pentru care nu este certă
relizarea lor. Totuși, în viitor, în cazul României cel puțin, problema gazului
va fi soluționată prin reluarea și finalizarea proiectului Nabucco. În shimb,
Moldova își va reduce doar din dependența energetică față de Moscova, în cazul
Ucrainei neexistând încă o soluție viabilă pentru ruperea completă de
„robinetele” Kremlinului.
Este evident aici faptul că o astfel de situație nu ar conveni intereselor
strategice ale lui Putin, motiv pentru care acesta se străduiește să întrețină
relații cordiale și de bună cooperare cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei
–stat total dependent din punct de vedere energetic de Rusia. Cu acest „aliat”
atât de important din perspectiva relațiilor internaționale la nivel european,
Putin își permite să amenințe statele care doresc să adere la Uniunea Europeană
sau care sunt deja membre cu „tăierea rației de gaz”.
Având Germania de partea sa, Putin are un avantaj geopolitic major față de
restul lumii Occidentale. Totuși, nici această situație actualmente favorabilă
Moscovei nu este una sută la sută certă deoarece Germania și-a extins politica
internatională inclusiv în zona de Nord a Africii (Nigeria, Egipt), de unde
dorește de fapt realizarea unui parteneriat care să-i asigure o parte din
necesarul energetic, pentru a contrabalansa influența Rusiei.
Putin
ca Magister ludi în relațiile internationale
Owen Matthews, în
cartea sa intitulată Copiii lui Stalin,
în care prezintă Rusia comunistă, enunța următoarele: Când oamenii devin cărămizile din care se clădește istoria, indivizii
inteligenți pot abdica de la responsabilitățile morale. La fel s-a
întâmplat și în cazul lui Putin. Inițial, după preluarea funcției de președinte
al Federației Ruse de la Yeltsin, Putin
a încercat să mențină Rusia spre linia democratică, însă în același timp să o
și modernizeze. Din păcate, datorită sistemului politic și lipsei unei culturi
democratice, a unei conștiințe civice, a unei forțe populare care să pună
presiune pe oligarhia îmbătrânită și a unui fond economic capabil să suporte
toate aceste schimbări (de remarcat că în doar trei ani, Putin a redus rata
sărăciei cu aproximativ 10%), menținerea
pe calea democrației s-a dovedit a fi imposibilă. Deși cu un discurs pro-vestic
inițial, treptat, pe parcursul evoluției sale în cadrul relațiilor
internaționale, Putin a atins nivelul reținerii de la a-și declara fățiș
orientarea. Relațiile sale cu NATO și cu UE marchează de fapt o reținere, un
anumit tip de izolaționism menit să reînvie Rusia ca putere pe plan european
sau chiar mondial. Insuficientul statut de membru BRICS nu este neapărat
obiectivul lui Putin. Ca un adevărat maestru al jocului (nu cu mărgelele de
sticlă ce concentrau întreaga înțelepciune a lumii, precum Knecht) cu politica,
un Machiavelli rus, puternic, naționalist și în strânsă legătură cu Biserica,
deci cu spiritualitatea, Putin se remarcă precum un nebun pe harta de șah a
lumii, în care reușita este direct proporțională cu „pătrățelele” acoperite
dintr-o singură mișcare. Iar un nebun are o mare libertate de mișcare și poate „lua”
regina, dacă ceilalți jucători nu reușesc să fie prevăzători și să îi
anticipeze fiecare mișcare.
Ca o notă personală, evoluția lui Putin ca actor pe scena relațiilor
internaționale pare foarte asemănătoare cu cea a lui Mussolini, discursul lui
naționalist, apropierea față de Biserica Ortodoxă Rusă (în acest caz),
tendințele sale de a readuce Rusia la măreția ei din trecut sună similar
regimului fascist din Italia interbelică. Totuși, Mussolini nu este singura
personalitate de la care Putin a împrumutat trăsături, o parte din teroarea
instituită de Stalin fiind regăsită și în actualul regim de la Kremlin, deși
mult mai atenuat (în conformitate de fapt cu evoluția societății moscovite și
cu accentul contemporaneității pe respectarea drepturilor omului).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu