duminică, ianuarie 27
Pădurea norvegiană - H. Murakami
”Am impresia că mă dedublez și joc leapșa singură. Jumătate din mine o aleargă pe cealaltă jumătate în jurul unui stâlp gros. La fel și cu vorbele. Cealaltă jumătate știe ce cuvinte se potrivesc, dar jumătatea de aici nu le prinde.”
”Realizam vag faptul că a fi prea serios și a te apropia de adevăr sunt lucruri oarecum diferite, dar moartea era un adevăr foarte serios, indiferent din ce unghi o priveai.”
”Cu această contradicție în suflet, mă învârteam într-un cerc vicios din care nu mai vedeam nici o ieșire (...). Să fi în floarea vieții și totuși să te învârți în jurul morții.”
”(...) când umbra morții devorează încet, încet partea vitală și până să-ți dai seama, totul în jur se întunecă și nu mai vezi nimic, iar cei din jur te consideră mai mult mort decât viu. E cumplit.”
”Am rămas cu ochii ațintiți pe acea lumină multă vreme și n-am putut să o asociez decât cu ultima pâlpăire a unui suflet ce se stinge. Am vrut să o cuprind în căușul mâinilor ca să o țin în viață. Am continuat să o privesc...”
”- N-ar trebui să uiți că viața e ca o cutie de fursecuri!(...)
- Știi cum se asortează fursecurile, nu? Unele îți plac, altele nu. Le mănânci mai întâi pe cele care îți plac și rămân la urmă cele care nu-ți plac. Eu așa gândesc ori de câte ori mi se întâmplă ceva ce nu-mi convine. Dacă reușesc să fac și ce nu-mi convine, pe urmă e simplu. Viața e ca o cutie de fursecuri.”
”moartea nu se află la polul opus vieții, ci face parte din viață.”
”Uneori am impresia că sunt doar un paznic de muzeu. Dar știi ce muzeu? Un muzeu gol, pe care nu-l vizitează nimeni și pe care eu îl păzesc doar pentru mine.”
duminică, ianuarie 20
Marc Levy - În altă viață
”În momentele sale de slăbiciune, arta nu putea, în cel mai rău caz, decât să înfrumusețeze.”
”La lumina durerii care îl gâtuia, Vladimir descoperi că viața era mai puternică decât arta lui. Desăvârșitul acord al tuturor culorilor lumii nu ar fi putut să-i zugrăvească chipul”
”Ura este un sentiment care poate întreține pentru multă vreme forța vie a sufletelor noastre. L-am cultivat fără încetare ca să trăiesc din nou.”
”Să iubești, să urăști înseamnă să-ți făurești viața în loc să stai s-o contempli. Sentimentul nu moare niciodată...”
Am citit acest roman vara trecută, după ce ascultasem nenumărate laude la adresa prozei lui Marc Levy. Sincer, m-a dezamăgit. În afara temei -metempsihoza- nu cred că am mai găsit ceva care să mă atragă, să mă facă să îmi doresc să descopăr și restul prozei sale. Mie mi s-a părut o lectură facilă, un fel de Sandra Brown updatată. De aceea Adam și Eva rămâne cartea mea preferată(sensibilitatea lui Rebreanu e genială)!
duminică, ianuarie 13
Samuel Beckett - Așteptându-l pe Godot
”De la cea mai neînsemnată creatură înveți câte ceva, te-mbogățești, îți guști mai bine fericirea.”
”Lacrimile lumii sunt imuabile. Pentru fiecare om care începe să plângă, un altul, undeva, se oprește din plâns.”
”(...) dar, în dosul acestui văl de blândețe și de calm, noaptea galopează și va veni să se năpustească peste noi (...) în clipa când ne vom aștepta cel mai puțin. Așa se petrec lucrurile pe scârba asta de pământ.”
”Vezi? Te piși mai bine când nu sunt lângă tine.”
”Să recunosc! Ce e de recunoscut? Mi-am trăit porcăria asta de viață în mijlocul nisipurilor! Și tu mai vrei să văd nuanțe! Uită-te la gunoiul ăsta! Nu m-am clintit niciodată din el! (...) Îți spun că mi-am târât toată scursoarea asta de viață aici! Aici! În Caca-cluse!”
”Fiecare cu cruciulița lui. În timpul micului acum și-al scurtului apoi.”
”Și, după tine, unde eram aseară?
Habar n-am. În altă parte. În alt compartiment. Nu ducem lipsă de vid.”
”Găsim întotdeauna câte ceva care să ne dea impresia că trăim, nu-i așa, Didi? ”
”Strigătul pe care l-am auzit adineauri se adresa mai degrabă întregii omeniri. Dar aici, în clipa de față, noi suntem omenirea, chit că ne place asta sau nu. Să profităm, până nu-i prea târziu. Să reprezentăm cu demnitate, măcar o dată, specia în care ne-a vârât nenorocirea.”
”Toți ne naștem nebuni. Iar câte unii și rămân.”
”Femeile nasc călare pe-un mormânt, ziua strălucește o clipă, apoi se face iar noapte.”
În timp ce citeam piesa lui Beckett, școlărește -cu creionul în mână-, am întâlnit diverse motive mitologice, literare, religioase. De fiecare dată mă gândeam că am mai găsit o bucățică din puzzle, o interpretare care mă poate ajuta să descifrez piesa. Totuși, cînd am ajuns la final, am conștientizat faptul că toate piesele mele de puzzle erau incapabile să formeze o imagine clară. Și asta datorită multitudinii semnificațiilor din această piesă. Poate într-adevăr este vorba despre omenire, lipsită de accesul la divinitate, sau poate este vorba de capitalism și de urmările lui, sau de închistarea omenirii în dogmele cunoscute, ori de faptul că omul nu este capabil să conștientizeze absurditatea care îl înconjoară, în care își desfășoară viața. Cine știe? Poate fi vorba despre orice...
Sincer, nu cred că am cunoștințele necesare pentru a susține veridicitatea uneia dintre variantele enumerate, însă știu sigur că în toată absurditatea din Așteptându-l pe Godot există mari adevăruri, pe care cu toții ar trebui să le acceptăm.
PS: acesta este genul de lectură potrivit pentru elevii de liceu, nu credeți :))???
”Lacrimile lumii sunt imuabile. Pentru fiecare om care începe să plângă, un altul, undeva, se oprește din plâns.”
”(...) dar, în dosul acestui văl de blândețe și de calm, noaptea galopează și va veni să se năpustească peste noi (...) în clipa când ne vom aștepta cel mai puțin. Așa se petrec lucrurile pe scârba asta de pământ.”
”Vezi? Te piși mai bine când nu sunt lângă tine.”
”Să recunosc! Ce e de recunoscut? Mi-am trăit porcăria asta de viață în mijlocul nisipurilor! Și tu mai vrei să văd nuanțe! Uită-te la gunoiul ăsta! Nu m-am clintit niciodată din el! (...) Îți spun că mi-am târât toată scursoarea asta de viață aici! Aici! În Caca-cluse!”
”Fiecare cu cruciulița lui. În timpul micului acum și-al scurtului apoi.”
”Și, după tine, unde eram aseară?
Habar n-am. În altă parte. În alt compartiment. Nu ducem lipsă de vid.”
”Găsim întotdeauna câte ceva care să ne dea impresia că trăim, nu-i așa, Didi? ”
”Strigătul pe care l-am auzit adineauri se adresa mai degrabă întregii omeniri. Dar aici, în clipa de față, noi suntem omenirea, chit că ne place asta sau nu. Să profităm, până nu-i prea târziu. Să reprezentăm cu demnitate, măcar o dată, specia în care ne-a vârât nenorocirea.”
”Toți ne naștem nebuni. Iar câte unii și rămân.”
”Femeile nasc călare pe-un mormânt, ziua strălucește o clipă, apoi se face iar noapte.”
În timp ce citeam piesa lui Beckett, școlărește -cu creionul în mână-, am întâlnit diverse motive mitologice, literare, religioase. De fiecare dată mă gândeam că am mai găsit o bucățică din puzzle, o interpretare care mă poate ajuta să descifrez piesa. Totuși, cînd am ajuns la final, am conștientizat faptul că toate piesele mele de puzzle erau incapabile să formeze o imagine clară. Și asta datorită multitudinii semnificațiilor din această piesă. Poate într-adevăr este vorba despre omenire, lipsită de accesul la divinitate, sau poate este vorba de capitalism și de urmările lui, sau de închistarea omenirii în dogmele cunoscute, ori de faptul că omul nu este capabil să conștientizeze absurditatea care îl înconjoară, în care își desfășoară viața. Cine știe? Poate fi vorba despre orice...
Sincer, nu cred că am cunoștințele necesare pentru a susține veridicitatea uneia dintre variantele enumerate, însă știu sigur că în toată absurditatea din Așteptându-l pe Godot există mari adevăruri, pe care cu toții ar trebui să le acceptăm.
PS: acesta este genul de lectură potrivit pentru elevii de liceu, nu credeți :))???
duminică, ianuarie 6
Cider Sky - Northern Lights
M-am trezit cam târziu cu postatul pe blog, dar tot vă urez: An nou fericit tuturor! Să aveți parte în noul an de o sănătate de fier, de muuuultă iubire și, implicit, de fericire! La mulți ani!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)