Despre relaţiile la distanţă sau De ce e mai bine singur decât într-o astfel de relaţie

Sunt într-o relaţie. Studenţească. Durează de vreo 8 luni şi ceva. Eram cam ameţită în club, l-am confundat cu un alt tip şi mă plictiseam. Aşa ne-am cuplat. Apoi am mai vorbit, ne-am reîntâlnit, am ajuns în pat şi într-o lună am simţit că am fluturi în stomac şi pe creier. Am fost atât de fericită... însă a venit prima vacanţă. Câteva săptămâni fără el şi marea surpriză: al meu e incomunicabil. Am zis că aşa o fi el, că e ok, abia nu mă bate la cap şi pot să respir, nu tot să-i dau raportul cum făceam cu fostul meu prieten. Problema a apărut când mi-am dat seama că Vlad e ca o ţestoasă, iar incomunicabilitatea lui e pe post de carapace. Când am vrut să cunosc mai mult decât căpăţâna şi picioruşele,  m-am lovit de carapace. Şi carapacea are dunguliţe, şi pătrăţeleee, şi e verde şi aici are o ciobitură, şi acolo altceva... dar ce-i sub carapace? Vezi de treabă! M-a tot dus cu zăhărelul şi cum eram super îndrăgostită nici nu am observat. Da. Eram. Încă îs. Dar nu-i SIDA, trece. Pentru că el e într-o parte, eu într-alta, şi amândurora ne place cu drumul nostru. Deci planuri de viitor împreună? N-avem. Aşa că dacă tot sunt într-o relaţie fără prezent şi fără viitor actualmente  (datorită faptului că-i "la distanţă")  măcar să-mi spun "of"-ul şi să arhivez experienţa asta, ca să nu mai fac prostia să o repet vreodată.

Punctul 1: "Ochii care nu se văd se uită." - măi cât de "true" sună chestia asta dacă o suceşti aşa un pic. Nu că uiţi cum arată, Doamne fereşte. Imposibil când prietenul tău se îngrijeşte şi-ţi mai trimite câte o poză în care ba şi-a schimbat freza, ba observi că i s-a modificat corpul. Şi ca topping: în ultima lui poză de profil arată ca un actor de la Hollywood şi ţi se scurg ochii uitându-te la el. Dar dacă te gândeşti la cât de uşor şi de natural era să vorbeşti cu el când era lângă tine, cât de simplu era să întinzi mâna să-l mângâi, să-l zgârii, să-l ciupeşti sau să-i faci orice altceva... acum parcă-i perioada glaciară. Şi când după o lună şi ceva vă vedeţi, nici nu-ţi mai vine să-l atingi, ţi-e frică să nu te usture degetele, căci ai impresia că-i iceberg-ul de care s-a lovit Titanicul, deşi afară-s aproape 30 de grade.

Punctul 2: "Nu-i nimic ca sexul de împăcare." - pe bune? Eu zic că e exact la fel ca o partidă într-o zi în care ajungi acasă 100% obosit, nervos, şi mai şi plouă. O idee mai utilă decât speranţa că unicornii încă există. Noi nu ne certasem, doar că eu mă simţeam ca picată din Lună. Nu-i un sentiment tocmai ok atunci când te plimbi cu prietenul după o lună în care nu v-aţi văzut deloc, deloc. Şi nici: “dacă tot am venit până aici măcar sex să fac” nu-i ok. Deci mare grijă la astea.

Punctul 3: "Ulciorul nu merge de multe ori la apă, ori se strică, ori se crapă." - adică drăguţule, dacă fraiera a venit să te vadă  deja a nu ştiu câtea oară, mişcă-ţi şi tu fundul să o vezi, caută şi tu o modalitate prin care să petreceţi puţin timp împreună. Căci altfel tipa se acreşte ca ciorba. Degeaba o ţi la frigider, la un moment dat tot se strică. Nimic nu rezistă la infinit.

Plusuri pentru relaţiile la distanţă... nu există. Decât dacă nu eşti capabil/ă de o relaţie în adevăratul sens al cuvântului. Atunci o relaţie la distanţă e perfectă. Nu tu implicare emoţională, ataşament adevărat, control, gânduri că nu ştii cu ce să te îmbraci la film (căci v-aţi văzut cu 2 ore înainte şi nu vrei să mergi tot aşa)... nu trebuie să te gândeşti de ce nu-ţi răspunde la mesaje, de ce nu-i niciodată sigur dacă poate/vrea să vină unde-l inviţi tu, nu trebuie să te gândeşti de ce el nu te invită nicăieri sau de ce dacă încerci să vorbeşti cu el primeşti aceleaşi răspunsuri plate zi de zi, parcă-s trase la xerox.

Într-un final eu pledez pentru "singurătate". Aşa-i cel mai corect. Eu nu-ţi fur minţile, tu nu-mi suceşti capul. Pledez în favoarea sexului fără implicaţii, ieşirilor între amici şi nopţilor pierdute vorbind cu altcineva, nu cu iubitul tău. Întotdeauna am fost anti"Valentines Day", dar acum parcă sunt invidioasă când văd câte o prietenă singură şi fără bătăi de cap.

Căci bătăile de cap apar când îţi pasă. Şi dacă-ţi pasă poţi să fi rănit. Şi eşti un idiot dacă ai impresia că nu o să fi rănit...

PS: nu-s single şi nici nu ştiu când o să fiu. Se pare că mă încadrez în tiparul retardatelor care trăiesc cu speranţa că într-o zi o să vadă un unicorn....

Manuscrisul găsit la Accra - Paulo Cuelho

"Nu există nici victorie, nici înfrângere, în ciclul naturii există doar mişcare."

"Cicatricile sunt medalii gravate cu fier şi cu foc în carne şi îi vor speria pe duşmani, dovedindu-le că omul din faţa lor este călit în luptă. (...) Cicatricile vorbesc mai tare decât tăişul sabiei care le-a făcut."

"Înfrângerea ia sfârşit când ne angajăm într-o luptă nouă. Renunţarea nu are un sfârşit: este o alegere în viaţă."

"Fără singurătate, iubirea nu va rămâne mult timp lângă tine. Pentru că şi iubirea are nevoie de odihnă, ca să poată călători prin ceruri şi să se arate sub alte forme. (...) Singurătatea nu înseamnă lipsa de companie, ci clipa când sufletul nostru are libertatea să stea de vorbă cu noi înşine şi să ne ajute să hotărâm cursul vieţilor noastre."

"La fel cum iubirea este condiţia divină, singurătatea este condiţia umană. Şi amândouă convieţuiesc în bună pace pentru cei care înţeleg miracolul vieţii."

"Frumos nu înseamnă la fel, ci deosebit. Nu ne putem închipui o girafă fără gâtul ei lung sau un cactus fără țepi. Piscurile mereu altfel ale munților ce ne înconjoară îi fac mai impunători. Dacă mâna omului ar încerca să le dea tuturor aceeași formă, nu ar mai trezi respect. Ceea ce pare imperfect este tocmai ce ne surprinde și ne atrage."

"...adevărata dragoste este cea care cucereşte şi niciodată nu se lasă cucerită."

"Iubim pentru că avem nevoie să iubim. Fără asta, viaţa îşi pierde orice noimă, iar soarele încetează să mai strălucească."

"Dacă numai trupurile se unesc, nu există sex - doar plăcere. Sexul merge mult dincolo de plăcere. În el se îmbină relaxarea şi încordarea, durerea şi bucuria, sfiala şi curajul de a depăşi limitele. Cum să împaci atâtea stări care se bat cap în cap? Nu e altă cale decât prin dăruire. Pentru că actul dăruirii înseamnă Am încredere în tine."

"...timpul va înceta să mai existe. Pentru că pe tărâmul plăcerii care se naşte din iubire adevărată totul este nesfârşit."

"Ce înseamnă reuşita? Să te poţi duce la culcare în fiecare noapte cu sufletul împăcat."

"Iubeşte. Nu vorbesc aici numai de iubirea faţă de altcineva. Să iubeşti înseamnă să fii pregătit pentru minuni, pentru victorii şi pentru înfrângeri, pentru tot ce se întâmplă în fiecare zi în care ne-a fost hărăzit să umblăm pe faţa Pământului."

"Adevăratul îndrăgostit e cel care înţelege că loialitatea nu poate înflori decât în prezenţa libertăţii. Şi, fără teamă de trădare, acceptă şi respectă visul celuilalt - încrezându-se în forţa mai mare a iubirii."

Cronica unei morţi anunţate - G.G. Marquez

"...dumneavoastră, tinerii, nu înţelegeţi raţiunile inimii."

"...nu e lucru mai trist pe lume decât un pat pustiu."

"Daţi-mi o idee şi voi mişca lumea din loc."

"Nu există pe lume om beat care să-şi mănânce propriul rahat."

"Fatalitatea ne face invizibili."

Cum să uiţi o femeie - Dan Lungu

"...frica e începutul înţelepciunii."

"De obicei, după două zile, ziarele luau calea tomberonului sau erau folosite în scopuri practice (...). Ca şi cum istoria pe care o trăiau era de unică folosinţă."

"Oamenii trăiesc în lumi diferite, îşi zise. Pentru unii totul e în ziar, pentru alţii totul e în biblie. La mijloc, o altă categorie de nebuni nu crede decât în cărţi. Stau în saloane diferite, dar sub acoperişul aceluiaşi ospiciu."

"Dumnezeu are nevoie de colaboratori destoinici, care nu fac lucru de mântuială, ci de mântuire."

"Răbdarea moartă miroase a grajd şi a laşitate complice, iar cea încrâncenată pute groaznic a răzbunare şi a fals."

"E drept, explicaţiile nu au ce căuta într-o despărţire. Nu pot fi decât meschine. Adevărul nu e nicăieri. Oamenii inteligenţi simt asta."

Am fost puţin surprinsă de maturitatea din acest volum. Nu l-am apreciat pentru ironia fină şi pentru umorul extraordinar care-l carecterizează pe Dan Lungu, ci pentru perspectiva lui asupra unor teme de o asemenea delicateţe. Chiar nu mă aşteptam să-mi lase aşa o impresie plăcută, deşi am fost prevenită că e "o altă faţă" a scriitorului de către bibliotecară în momentul în care am rugat-o să-mi dea ceva de Dan Lungu ce nu am citit deja. Eram deja un fan declarant, aşa că nu mai am nimic de adăugat.