Ar trebui să dorm... sau să mă uit la filme, așa cum fac de obicei atunci când nu pot să adorm sau mă prinde vreun serial atât de tare încât devorez episoadele. Dar adevărul e că nici măcar pseudo entertainment-ul ăsta nu mă mai poate abține să nu-mi aduc aminte. Slavă Domnului că nu-s amintiri neplăcute, căci altfel nu știu ce-aș mai putea face. De regulă atunci când urmăresc un serial creierul meu e pe hold. Oricât de idiot ar fi, eu sunt absorbită acolo și nu mă mai gândesc la nimic altceva decât la scenariul producției respective :)). Azi nu. Bine, recunosc, am mai avut momente. Citeam ceva și-mi aduceam aminte. Ascultam o piesă (de fapt, cam orice piesă) și-mi aduceam aminte. De fapt, și din senin, mergând pe stradă, îmi aduceam aminte. Probabil e un simptom. Asta dacă fericirea-i o boală. Și cred că e. Din anumite perspective. Adică serios: creează dependență, lipsa ei e resimțită acut și nu ne vindecăm niciodată din încercarea de a o găsi. Cred că toți suntem bolnavi. Dar prefer să fiu bolnavă de fericire decât să-mi injectez în inimă diverși substituenți.
Deci să ne întoarcem la simptome: zâmbesc din senin (când îmi amintesc câte ceva), nu pot să mă concentrez, atitudinea mea seamănă cu un roller coaster și dintr-o dată totul a devenit irelevant. Orice doctor mi-ar spune că e ADHD și-un pic de nebunie cel mai probabil. Eu zic că-i fericire. Nu-s doctor, dar am încredere în ceea ce simt. Și ca un nebun, mă simt excelent. Nu-i nimic în neregulă cu mine. Poate faptul că m-am îndragostit. Cred că ăsta a fost factorul declanșator pentru mica mea explozie de fericire. Da. Credeam că am mai trecut prin asta. Adică să fim realiști, nu-i prima mea relație :)) și cu siguranță nu-i prima dată când spun că m-am îndrăgostit. Dar cu siguranță niciodată până acum nu am simțit asta. Prima dată când am spus "te iubesc" a fost pentru că eram deja de vreo 2-3 luni în relația respectivă, el îmi spunea de ceva timp (cred că asta arată cât de implicată eram în relația respectivă chiar și la început) și eu m-am plictisit să-i spun că-l ador. Și mi-era jenă. Efectiv mi-era jenă :)). Așa că am spus-o. Așa cum spui "bună ziua". Pe tot parcursul relației i-am spus-o cu aceeași frecvență și detașare cu care spui "bună ziua".  Niciodată nu mi-a fost teamă să-i trimit un text siropos. Făceam exerciții de vocabular și de imaginație compunându-i sms-uri în care-i explicam cât de mult îl iubesc. Pe urmă, cum repetiția e mama învățăturii, am ajuns să cred că realmente îl iubesc. Ciudat că nu mi-am dat seama că din moment ce mă deranjau mai multe lucruri la el decât îmi plăceau și dacă era să caut 5 adjective pozitive care să-l descrie de la 3 deja m-aș fi poticnit, aia nu era dragoste :)). Eu credeam. Așa faci când dai de un substituent. Îți iei doza zilnică sau săptămânală și mergi mai departe. Da, sunt și efecte secundare. Gen: stimă de sine scăzută, egoism, lipsa empatiei ș.a.m.d. Dar frate, acela-i medicamentul tău. Nu poți să trăiești fără el. De ce ai face-o? Doar nu se poate mai bine... clar nu se poate. Dacă se putea era mai bine deja, nu?
Ei bine: și DA, și NU. Se poate mai bine dacă ești fericit cu adevărat, dacă iubești cu adevărat. Nu se poate mai bine de atât dacă tu cauți asta la un substituent. O replică nu o să fie niciodată la fel de rezistentă ca originalul. Niciodată la fel de valoroasă. Niciodată la fel de satisfăcătoare.
Așa că fie renunțați la subtituenți și căutați părticica aceea de nebunie care duce la dragoste, fie rămâneți dependenți toată viața de ceva inutil... nu, mai rău decât inutil, ceva dăunător.
 Eu stau și-mi savurez amintirile. O îmbrățișare în stația de troleibuz, o ciocolată savurată-n doi, o plimbare seara printr-un loc minunat, o glumă bună, un compliment sincer, o ureche dornică să asculte, o privire în care dansează luminițe, câțiva pupici primiți în timp ce dormeam... aș mai avea o grămadă de înșirat. Și-au trecut doar câteva luni.
Eh, pâna la urmă fericirea-i cea mai dorită boală. V-aș ajuta să vă contaminați, dar mi-e prea frică să nu mă vindec...

Am un blog personal, dar nu postez depre mine

Am început să scriu pe blog din nevoia de a consemna diferite idei sau evenimente care mi se păreau importante pentru propria-mi dezvoltare personală. Aveam 14 ani și simțeam nevoia să păstrez undeva ceea ce credeam că e important pentru mine. Și cum se spune că o dată "urcat" ceva, nu se mai șterge în adevăratul sens al cuvântului niciodată, mereu rămâne undeva, doar să știi cum să-l cauți, mi-am făcut blog. Însă pe parcursul timpului blogul meu a început să fie tot mai mult o listă a lecturilor mele -un fel de reminder: ai citit cartea asta! Astfel, deși pe parcursul liceului am fost îndrumată să mă exprim liber, datorită divergențelor dintre personalitatea mea și cea a prietenului meu, m-am transformat într-o persoană introvertită, care evita situațiile în care ar fi fost în centrul atenției.
M-am concentrat pe pasiunile mele (literatura și istoria) și am încercat să nu ies din tipar. Să nu ies în evidență, să-mi ”văd de treaba mea” și să fiu ceea ce aștepta prietenul meu de la mine. Mi-aș dori să spun că asta nu a durat mult, însă pe toată durata liceului am încercat să socializez doar cu un anumit cerc de colege sau cu persoane pe care prietenul meu nu le cunoștea, astfel încât el să nu fie dezamăgit de faptul că nu pot să fiu exact așa cum își dorește.
Până când am decis că e timpul să ies la lumină. Asta se întâmpla anul trecut, după ce am cunoscut un alt băiat care mi-a inoculat ideea că relația pe care o aveam era una nocivă și că într-o relație normală ar trebui să fiu apreciată pentru ceea ce sunt.
Bineînțeles că încăpățânată cum sunt nu i-am dat dreptate și în încercarea de a-i dovedi că se înșală, am făcut tot posibilul să-mi păstrez relația. Problema e că pe parcurs mi-am dat seama că are dreptate. Și la câteva săptămâni după ce mi-am început studenția, am pus capăt respectivei relații. De atunci au trecut aproape 6 luni.
În aceste șase luni m-am regăsit, mi-am dat seama că nu-mi place facultatea pe care mi-am ales-o, mi-am găsit un job și cel mai important, I've found myself a new boyfriend. Pam-pam! De ce e asta cel mai important? Pentru că dacă nu era el, probabil nici nu exista postarea  aceasta. Am încercat atâția ani să mă ascund încât acum, când am revenit la Oana cea crazy, sociabilă și voioasă care eram înainte de fosta mea relație, m-am trezit că de fapt am rămas atât cu idei preconcepute legate de ce înseamnă o relație, cât și cu o anumită teamă după atâția ani alături de un bărbat nepotrivit.
Așa că postarea aceasta e un fel de tribute pentru iubitul meu.
Pentru că mă suportă; pentru că e pe aceeași lungime de undă cu mine; pentru că avem personalități similare, iar dacă e ceva ce nu-i place la mine, nu mă forțează să schimb; pentru că nu se supără pe faptul că întotdeauna comentez; pentru că se uită a doua oară la același episod doar pentru că eu vreau să-l vedem împreună; pentru că știe că-l insult cu drag și pentru că atunci când mă uit în ochii lui văd că se simte la fel de bine în preajma mea pe cât mă simt și eu alături de el.

Cam asta a fost pentru moment.

Paradisul de după colț - Mario Vargas Llosa

"...de iubire nu putea fi vorba în existența ta, iubirea ar fi fost o piedică în  calea misiunii tale de artist, pentru că îi transformă pe oameni în simpli burghezi."

"...să fii incultă și săracă însemna să fii de două ori săracă, Florita."

"...sexul nu mai era pentru tine o formă rafinată de decadență spirituală, ca pentru atâția artiști europeni, ci sursă de energie și de sănătate, un mod de a te schimba, de a-ți reîncărca sufletul, elanurile și voința, pentru a crea mai bine, pentru a trăi mai bine."

"...în lumea la care aveai în sfârșit acces, a trăi însemna o continuă creație."

"Unde te naști este un accident; adevărata patrie ți-o alegi, cu trup și suflet."

"...istoria trăită era  cruntă mascaradă și cea scrisă, un labirint de păcăleli șovine."

"Mergeți, plecați voi. Rămân aici și aștept. Sfârșitul lumii este elementul meu, domnilor."

"Problema nu este să iei puterea cu orice preț, ci să terminăm o dată pentru totdeauna cu exploatarea și inegalitățile."

"...dorința carnală era în același timp exaltare și plăcere, dar și un versant pe care omul se rostogolea rapid spre animalitate, spre formele cele mai sălbatice ale cruzimii și ale nedreptății față de femeie."

Minunata lume nouă - Aldoux Huxley

"...acesta este secretul fericirii și al virtuții: să-ți placă ceea ce ești obligat să faci."

"...ceea ce omul a legat, natura nu mai poate desface."

"...primulele și peisajele au un defect foarte grav: sunt gratuite."

"Extremele se atrag, spuse Controlorul. Pentru simplul motiv că au fost făcute să se întâlnească."

"...impulsul ținut în frâu debordează și revărsarea o constituie sentimentul, patima nestăpânită, dacă nu chiar nebunia: depinde de forța curentului, de înălțimea și tăria barierelor."

"...cuvintele pot fi ca razele X, dacă le folosești așa cum trebuie, pot pătrunde în orice alt mediu- citești și te pătrund."

"cu cât sunt mai mari talentele unui om, cu atât e mai mare capacitatea lui de a-i induce în eroare pe alții."

"Țelul vieții nu este menținerea bunăstării, ci o intensificare și rafinare a conștiinței, o lărgire a cunoașterii."

"...ce nostim ar fi, se gîndi el, dacă n-ar mai trebui să te gîndești la fericire!"

"Una dintre funcțiile principale ale unui prieten este să sufere (într-o formă mai blândă, simbolică) pedepsele pe care am dori să le aplicăm dușmanilor noștri, dar nu izbutim."

"...acesta este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru stabilitate.Trebuie să alegi între fericire și ceea ce pe vremuri oamenii numeau <>. Pe aceasta noi am sacrificat-o."

"Adevărata fericire pare întotdeauna destul de palidă și sordidă în comparație cu supracompensațiile chinurilor și mizeriei sufletești. Și, bineînțeles, stabilitatea nu e nici pe departe atât de spectaculoasă ca  instabilitatea. Iar mulțumirea nu are nimic din strălucirea și splendoarea  unei lupte eficace împotriva nenorocirii, n-are nimic din pitorescul unei înfruntări cu ispita sau al unei prăbușiri fatale adusă de patimă și îndoială. Fericirea nu e niciodată măreață."

"Populația optimă, reluă Mustafa Mond, are ca model aisbergul: opt părți din nouă sunt sub apă, numai a noua parte e la suprafață."

"Fiecare schimbare reprezintă o amenințare la adresa stabilității."

"Nu numai arta este incompatibilă cu fericirea, ci și știința. Știința e periculoasă, trebuie să avem multă grijă, s-o ținem în lanț și cu botniță."

"Fericirea e un stăpân aspru - mai ales fericirea altora. Un stăpân mult mai aspru - dacă nu ești condiționat în așa fel încât s-o accepți fără să pui nici un fel de întrebări - decât e adevărul. "

"Dumnezeu nu e compatibil cu mașinile, cu medicina științifică și cu fericirea universală."

"Oamenii cred în Dumnezeu pentru că au fost condiționați să creadă în el."

"Castitatea înseamnă patimă, castitatea înseamnă neurastie. Patima și neurastia înseamnă instabiltate. Iar instabilitatea înseamnă sfârșitul civilizației. Nu poți avea o civilizație durabilă fără o mulțime de vicii plăcute."

Random

Pe parcursul primului semestru de facultate am adunat pe lângă nelipsitele perle și o serie de citate din diferite surse care mi-au plăcut. Acestea sunt (toate câte le-am notat și nu le-am pierdut pe hârtiuțe):

"E mult mai ușor să modifici cadrul, sistemul, pentru a-l adapta la oamenii care-l formează, decât să modifici toți oamenii pentru a se adapta la un sistem care nu-i mai reprezintă." (sursa proprie, adică replica mea la una dintre afirmațiile colegei mele din timpul unui seminar)

"Băi băiatule! Pe drumul pe care tu te duci, eu mă întorc!" (Cosmin Gușă își parafraza tatăl în cadrul seriei de conferințe intitulate Geopolitica Dezordinii)

"Președintele Franței,  De Gaulle, reluă ideea afirmând că națiunile n-au sentimente, ci doar interese" (suportul de curs - Introducere în studii strategice)

"There are 3 types of power in a state: the power of the Army; the power of external Alliance and the power of Money. " (Immanuel Kant - Essay on perpetual peace)

"it is the prerogative of the strong to make the weak obey them." (Immanuel Kant, parafrazând vorbele unui prinț galic, în  Essay on perpetual peace)

Despre dragoste și alți demoni - Gabriel Garcia Marquez

"nu există femeie, nici neagră, nici albă, care să valoreze o sută douăzeci de livre de aur, poate numai dacă scoate diamante pe fund."

"Nu-i pe lume leac care să tămăduiască ceea ce nu tămăduiește fericirea."

"Nici un nebun nu-i nebun dacă ești de acord cu rațiunile lui."

" - Doamna marchiză va muri până cel târziu pe 15 septembrie, dacă nu ajunge să se spânzure de o grindă între timp.
 Marchizul, imperturbabil, spuse:
- Păcat că 15 septembrie e atât de departe."

"Ea îl întrebă în acele zile dacă era adevărat, cum glăsuiau cântecele, că dragostea era în stare de orice.
- E adevărat, îi răspunse el, dar ai face mai bine să n-o crezi."

"cel mai mult impresiona limpezimea ochilor lui care se putea explica numai ca un privilegiu al sufletului."

"simt pe dinăuntru fiecare oră ca un cutremur."

"Ideile nu sunt ale nimănui (...) Zboară primprejur, ca îngerii."

"lipsa de credință este mai puternică decât credința, fiindcă se nutrește prin simțuri."

"îi spuse că dragostea era un sentiment contra naturii, condamnând doi necunoscuți la o dependență meschină și nesănătoasă, cu atât mai efemeră cu cât e mai intensă."

Nu știu ce să scriu. Cartea asta a fost pentru mine ca o ploaie de vară. Aveam atâta nevoie de o lectură care să-mi intre până sub piele, să-mi pună toate simțurile în alertă și în același timp să mă facă să mă simt copleșită de o moleșeală plăcută... hmmm.... citeam azi un pamflet unde se spunea că un burger e BTS (a.k.a. better than sex). Ei bine, eu nu cred că aș afirma asta despre burger, dar despre cartea lui Marquez cu siguranță da. Nu e prima mea lectură de-a lui. Am citit Un veac de singurătate și mi-a plăcut enorm de mult, am început Dragostea în vremea holerei și am rămas la scena în care doctorul se urcă în copac să coboare papagalul. Nu am reușit să trec peste... nu știu de ce, dar nu mi s-a părut la fel de bună ca Un veac de singurătate și am abandonat-o. Efectiv nu m-a prins. Revenind, cred că doza pregnantă de realism magic m-a captivat într-atât. A fost parcă o prelungire a atmosferei și a spațiului plin de infuziuni mitice din Un veac de singurătate. Personajul principal, care se constituie ca o axă pentru toată acțiunea, un Soare în jurul căruia gravitează toate celelalte personaje, marcate de soarta ei, Serva Maria, se aseamănă întrucâtva cu Remedios (frumoasa care se ridică la cer). Mi se par personaje construite pe același tipar, al fetei inocente care atrage ca un magnet, inconștientă de forța frumuseții ei. Mai mult decât atât, ea pare a avea ceva și din Rebeca - obiceiurile africane, respectiv indiene, modul lor sălbatic de a fi, tăcerea, faptul că reacționau doar la ceea ce le era cunoscut, până și modul de a iubi le este similar. De fapt, Serva Maria e un personaj dual. Nu mă refer strict la  carcaterul ei, ci la tot ceea ce cunoscuse - a avut o existență duală, în două lumi totalmente distincte, cu obiceiuri, tradiții și credințe diferite, cu afecțiune și integrare socială și cu respingere sau atenție distributivă. Mă durea inima la gândul că ajung la finalul cărții. Adevărul e că eram și în dispoziția potrivită.  100% dragoste și demoni.  În final, pun mâna pe coperta neagră a cărții de mâine și mă duc la culcare. Mă așteaptă Maestrul și margareta.

Principele - Machiavelli

"Căci, așa cum cei care desenează peisaje se așează jos ca să poată privi cu luare aminte natura munților și înălțimilor, iar ca să vadă ce e jos  se urcă pe munte, tot așa, ca să cunoască bine natura popoarelor, trebuie să fii tu principe, iar ca să cunoști bine pe cea a principilor, trebuie să fii de jos, din popor."

"oamenii își schimbă bucuroși stăpânii crezând că astfel își vor îmbunătăți și soarta."

"pe oameni ori trebuie să-i amăgești, ori să-i nimicești de tot, întrucât ei se răzbună pentru cel mai neînsemnat rău ce le-a fost adus, nefiind, în schimb, în stare s-o facă pentru altele mai grave. Prin urmare, omul să fie în așa fel atins de răul tău încât să nu te poți teme de răzbunarea lui."

"nu trebuie să lași niciodată să se ajungă la dezordini pentru a scăpa de război, fiindcă de război nu ai cum scăpa, ci doar îl poți amâna spre paguba ta."

"acel care e vinovat de creșterea puterii cuiva se prăbușește el însuși."

"ori de câte ori adversarii au prilejul să atace reforma, o fac cu îndârjirea proprie partizanilor politici, pe când ceilalți o apără fără vlagă. "

"firea omului e schimbătoare și e ușor să-l convingi de ceva, dar mai greu e să-l ții în această convingere."

"oamenii își fac rău unul altuia fie din frică, fie din ură."

"cine crede că oamenii mari uită insultele aduse în trecut în clipa primirii de noi privilegii, acela se înșală."

"nu pot fi numite virtuți uciderea concetățenilor, trădarea prietenilor, lipsa de devotament față de principe, neîndurarea și lipsa credinței în Dumnezeu; toate acestea te ajută să câștigi puterea, dar nu și gloria."

"nedreptățile trebuie săvârșite toate deodată, astfel încât, pe oamenii care le simt gustul pentru scurtă vreme, să-i doară mai puțin. În schimb, faptele bune trebuie făcute încetul cu încetul, ca gustul lor să fie simțit timp îndelungat."

"Firea omului e astfel întocmită, încât el se simte legat și îndatorat de celălalt, atât prin binele ce i-l face, cât și prin cel pe care îl primește."

"nu e izbândă adevărată cea obținută cu  armate străine."

"prieteniile obținute prin bani și nu prin măreție și noblețe sufletească, se cumpără, dar nu există cu adevărat și nu te poți folosi de ele la momentul potrivit."

"iubirea e păstrată printr-un lanț de obligații care, din pricină că oamenii sunt răi, poate fi rupt când intră în joc propriul ineres."

"teama se păstrează prin frica de  pedeapsă care nu-l părăsește niciodată pe om."

"întrucât oamenii iubesc după cum doresc și de tem după cum vrea principele, un principe înțelept trebuie să se sprijine pe ceea ce este al lui și nu pe ceea ce este al altora."

"există două feluri de a lupta: unul care se sprijină pe legi, celălalt, pe forță. Primul e propriu animalelor, al doilea, oamenilor."

"în general, oamenii judecă mai mult după ochi decât după mâini, deoarece fiecăruia îi e dat să vadă, dar puțini sunt în stare să și simtă. Fiecare vede ceea ce tu pari, dar puțini te simt cine ești cu adevărat."

"lucrurile pe lumea aceasta sunt astfel rânduite, încât dacă cumva încerci să fugi de o greutate, îți iese alta în drum. Totuși, a fi înțelept înseamnă să știi să cunoști ce fel de piedici sunt și din toate s-o alegi pe cea mai lesne de trecut."

"oamenii sunt mai degrabă cuceriți de lucrurile prezente decât de cele trecute și când află ceva bun în cele prezente, se bucură de aceasta și nu mai caută nimic altceva."

"niciodată nu e bine să te lași să cazi,  în nădejdea că s-o nimeri cineva care să te adune de pe jos."

"e fericit cel care se pricepe să se dea după vremuri și nefericit cel care nu se pricepe."

"soarta e ca femeia: dacă ții să o stăpânești, trebuie să o bați și s-o contrazici."

Ținând cont de câte citate am reușit să adun din această carte, mă lipsesc să mai comentez și altceva. Totuși, e remarcabilă paralela dintre cartea lui Machiavelli și nuvela lui C.Negruzzi:  Alexandru Lăpușneanu procedează cu Moțoc la fel cum Cesare Borgia procedase cu Romirro  de Orco, amândoi cu scopul de a satisface mulțimea și de a-și absolvi astfel cruzimile. Frumos.