Zilnic

Dirigu': - La cât e deschisă Doamna T?
Eu      : - Ce urâââââââât, dumnule diriginte !!!!!!!
Dirigu': - Oana iară te gândești la cine știe ce, se vede că ești de la sat.
Eu      : - Și dumneavoastră sunteți de la sat, că nici Baia de Arieș nu e oraș.
Dirigu': - Ba e!
Dirigu':  - Bine dar când m-am născut eu era comună.
Eu      : - Vedeți, și Ploscoșul e comună... ce ziceam???

Oana: - Era mai bine afară. Aici e așa cald...
Eu    : - Știi unde era mai bine?
Oana: - .....?
Eu    : - În becii becilor!!!!

Eu    : - Cum îmi vin ochelarii? Cum arăt?
Oana: - Arăți a soacră!
Eu    : - Serios?
Oana: - Te și văd aruncând cu ceva după copii...cu o tigaie.
Eu    : - Nuuu! cu farfurii... ca OZN-urile!!!!

Mircea Cărtărescu - Steluțe în genele ei

Ningea pe Colentina și erau steluțe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea înzăpezit la Sf. Dumitru
și erau steluțe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea pe Colentina
demult, demult...
da, dragii moșului, erau...
        erau steluțe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustața mea și pe gagica în roșu de-alături
tramvaiele aveau ștergătoare de parbriz și erau... hai, toți în cor:
        erau steluțe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
și erau steluțe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înființate
mergeau toate pe patru roate
și erau steluțe în genele ei.

Ningea ușurel, cu fulgi catifelați peste fabrica Stela
peste blocul lui Ghiu, peste pomii înzăpeziți...
ea spunea ceva, dar camera mea video n-are sonor
așa că nu mai știu ce spunea.
Ea mă ținea de mână și tramvaiul patru trecea
și ningea și erau... da... da, dragii moșului...

Eu eram un copil, ea era o copilă
eu stăteam la bloc, ea stătea la vilă
și erau steluțe în genele ei.
Eu aveam viziuni, ea avea pandalii
restul e în "Poeme de-amor", precum știi
dar lăsați-o baltă, copii:
erau steluțe în genele ei.
CORUL: Erau steluțe, erau steluțe, erau stelu-u-uțe
În geeeneeeleeeee eeeeeeeeei!

Aici poemul ar trebui să se-ncheie
dar nu înainte de-a vă da o cheie
a-ntregii întâmplări:
        Ea e o fată de peste blocuri și mări
        acum e măritată, gravidă, n-are nici o importanță.
        Amorul nostru nemuritor s-a dus dracului.
        Acum nu mai sînt steluțe în genele ei.
        Acum nu mai e nici o steluță în genele ei.
        Așa, ca să știți, dragii moșului.    

Mircea Eliade - Lumina ce se stinge

"Întru-un timp cînd existențele sînt atît de compozite și contradictorii, de ascunse, și de surprinzătoare - profesorul de slavă prezenta reconfortanta excepție a omului așa cum trebuie să fie, radiind unitatea conștientă și certă a insului, iar nu acea scurgere de zdrențe și eșuări a muritorului."

"Numai neuroticii doresc o libertate care e absentă în datele prime ale existenței și numai femeile păcătuiesc fără tentații. Curajul înseamnă a păstra calea, fără emfază și fără comentarii. Timiditatea e, dimpotrivă, în veșnică curiozitate, ezitînd să aleagă, neîndurîndu-se să respingă, incapabilă să sufere."

"Sînt oameni care vor să soluționeze incompatibilitatea lumii cu slăbiciunile sau nostalgiile lor - schimbînd lumea."

"Oamenii care cred viața o veșnicie pentru că se simt răsuflînd, și închid ochii săturați de lumină pentru că niciodată nu s-au îndoit de ea..."

"Oamenii depind unul de altul nu dintr-un simț viril de solidaritate în fața haosului spaimei - ci dintr-un vid interior. Fiecare se teme să rămînă singur."

"Dar cine poate fi fericit - cînd toți se tem? El știe că se tem. Altminteri nu s-ar aduna în vagoane, sau în piețe, sau în cetăți - ci ar viețui fiecare în bordeiul lui, pentru că dacă fericirea ar fi posibilă, ea ar fi numai în singurătate. Dar ea nu e. Nimeni nu rămîne singur."

"Ce nemărginit potir e sufletul (...), și cîte brațe și ventuze stau încolăcite, flămînde, în acest receptacul uman - și cît de prompt țîșnesc și flutură, se prind de orice pereți, se echilibrează în orice poziție oricît de răsturnată ar fi, și întotdeauna caută voia bună, împăcarea cu sine și cu ceilalți."

"Aceasta e un rar privilegiu, să trăiești fără memoria vieții, să trăiești ca un ceasornic, cu fiecare secundă crescută din vid și pierdută în vid, fără continuitate organică, fără eu."

Pablo Neruda - Amor

Mujer, yo hubiera sido tu hijo, por beberte
la leche de los senos como de un manantial,
por mirarte y sentirte a mi lado y tenerte
en la risa de oro y la voz de cristal.
Por sentirte en mis venas como Dios en los ríos
y adorarte en los tristes huesos de polvo y cal,
porque tu ser pasara sin pena al lado mío
y saliera en la estrofa ?limpio de todo mal?.

Cómo sabría amarte, mujer, cómo sabría
amarte, amarte como nadie supo jamás!
Morir y todavía
amarte más.
Y todavía
amarte más
y más

Mario Vargas Llosa - Rătăcirile fetei nesăbuite

"Ar fi ostentativ și asta urăsc cel mai tare japonezii. Aici nu-i bine să fii altfel decât ceilalți. De aceea bogații se prefac săraci, iar săracii, bogați."

"Mă auzeam gemând, uluit de imensa plăcere, descompunându-mă puțin câte puțin, atom cu atom, preschimbându-mă în senzație pură, în muzică, în vâlvătaie care arde."

"Din vina ei îmi pierdusem până și iluziile care fac din existență ceva mai mult decât o sumă de activități mecanice. Uneori mă simțeam bătrân."

"Acea conviețuire a bogăției cu sărăcia făcea ca la Lima bogații să pară și mai bogați, iar săracii și mai săraci."


Aceasta nu a fost cartea citatelor - asta e clar! Însă mi-a plăcut atât de mult mixul de cultură, istorie și literatură încât aș reciti-o din nou și din nou.

Pablo Neruda - Je t'ai revée un soir...

Femme, songe oů fusionnent toutes mes fictions,
tu as vibré comme réelle dans mes nerfs;
pleurant dans mes sentiers de l'illusion perdue,
j'ai senti m'effleure ta beauté inconnue.

En flétrissant mes ręves et mes folles chimčres
je t'ai forgée ŕ brides de ciel et de chair,
comme une résurgence ou pareille au printemps
dans la foręt de tant d'aberrants idéaux...

Ta chair divine et parfumée, je l'ai ręvée
au milieu des tourments morbides de mon ętre;
et bien que floue, je sais, Aimée, comment tu es,
fiction faite réalité en chair de femme...

Je te cherche dans les yeux de toutes les femmes,
je te cherche et jamais n'ai pu te rencontrer.
Dans ma désillusion s'abrite l'illusion
que tu es ou seras plus belle qu'aucune autre.

Mes ręves te voudront éternellement mienne,
jaillissant de la nuit de toutes mes tristesses,
germe de joies étranges qui aviveront
la flamme que répand ta beauté inconnue.

Jar - Liviu Rebreanu

"...cariera cea mai sigură pentru fete tot măritișul rămâne, dacă nemeresc un bărbat bun."

"Căsnicia bazată pe independența soților e sortită să se destrame tot atât de repede cum s-a încheiat."

"Cine zâmbește mereu, tăinuiește ceva în suflet."

"Azi își zicea, parc-ar fi descoperit o noutate, că gelozia e umbra iubirii. I-a fost rușine de ea până în clipa când a venit iubirea cea mare care i-a pus stăpânire pe trup și suflet deopotrivă. Acum de-abia își dădea seama cât de sinceră era când spunea că n-a iubit niciodată. Bucuria cea mare a iubirii nu-ți umple inima decât după experiența proprie. Închipuirea după experiențele altora o falsifică. Până ce nu te dăruiești n-ai dreptul să-ți spui că ai cunoscut iubirea."

"Pretenția generației ei de a practica amorul rece, lucid, ca o simplă distracție ușoară, o privea ca justificarea unei prostituții camuflate. Actul sexual fără substratul pasiunii copleșitoare i se părea o terfelire și trupească și sufletească de care trebuie să te rușinezi în fața oamenilor și mai ales în fața conștiinții tale."

"Iubirea nu e un târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea e o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc."

"Iubirea adevărată nu poate avea nici un scop; scopul în sine presupune ceva utilitar. Nici scop, nici sfârșit - iubirea e dincolo de timp și spațiu."

"Cu Alistair, și cu oricine, era deplin lucidă, putea discuta și mai cu seamă a-și formula gândurile, pe când față de Dandu parcă nici n-avea gânduri, ci doar fragmente nebuloase care nu reușeau să se închege în contururi precise. De aceea iubirea rămânea fără alt scop decât un dor etern neastâmpărat. Era ca o somnambulă care trebuie să meargă pe marginea prăpastiei inconștientă de primejdie."

"Luciditatea singură împodobește pasiunea cu fiorul marei bucurii și o ferește de a deveni silnică prin obișnuință."

"Se simțea inutilă și anacronică, o zdreanță veche care încurcă locul."

         Sunt cărți care pur și simplu nu pot avea un alt sfârșit. Precum Eleganța ariciului sau Despre eroi și morminte, Jar nu are un final satisfăcător, cel puțin nu pentru un cititor care a apreciat personajul Lianei; Însă nu exista un alt final care să nu afecteze calitatea cărții.  Deși chiar și acesta pare desuet, răsuflat - sinuciderea Lianei cu revolverul lui Dandu, scenă clar construită de autor pe motivul corespondenței (Dandu și ”teatrul” său persuasiv și obsesia Lianei de a-l ucide cu propriul revolver)-, nici căsătoria Lianei cu Alistair, nici o eventuală împăcare cu Dandu nu ar fi îndulcit situația. Mi-a plăcut micul roman, însă topul operelor rebriene pentru mine rămâne neschimbat, cu Adam și Eva în top urmată, evident, de Pădurea spâmzuraților...